Probleme în operațiunea „Cornul şi laptele”

În perioada 15 septembrie 2014 – 30 ianuarie 2015, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au verificat modul de aplicare a prevederilor legale privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal şi elevii din învăţământul de stat primar şi gimnazial, precum şi aplicarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli.

În judeţul Neamţ, s-au descoperit lipsa spaţiilor special amenajate pentru păstrarea produselor alimentare, în mai multe unităţi de învăţământ, şi nerespectarea temperaturilor de păstrare înscrise de producător pe ambalaj, la produsele lactate. În ceea ce priveşte programul de încurajare a consumului de fructe în şcoli, au fost identificate abateri privind înscrierea soiului pe ambalajul colectiv al fructelor.

La nivel naţional, controlul a fost efectuat în 938 de şcoli, 482 de grădiniţe, 23 de producători şi nouă distribuitori. Pentru abaterile descoperite au fost oprite definitiv de la distribuţie 326 de kilograme de produse lactate, de panificaţie şi mere, în valoare de aproximativ 713 lei, care erau improprii consumului.
Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, respectiv amenzi contravenţionale, însumând 58.500 de lei, şi patru avertismente.


COMENTARII

WORDPRESS: 0