Prins băut la volan, pe bulevardul Republicii

Prins băut la volan, pe bulevardul Republicii

 

 

În acest sfârșit de săptămână, poliţiştii nemțeni au depistat trei conducători auto care comiteau infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Sâmbătă, 16 februarie, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Roman a depistat în trafic, pe bulevardul Republicii, un bărbat de 45 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat alcooltest, a rezultat o alcoolemie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Duminică dimineaţă, 17 februarie, în jurul orei 04:00, poliţiştii Serviciul Rutier Neamț au depistat şi oprit în trafic, pe strada Ştefan cel Mare din Piatra Neamț, un tânăr de 28 de ani, din Piatra Neamț, care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta a fost testat cu aparat etilotest care a indicat o valoare de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ambilor conducători auto, poliţiştii le-au reţinut permisele de conducere, cercetările fiind continuate asupra acestora sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Tot în dimineaţa de 17 februarie, la ora 02.30, poliţiştii rutieri au oprit în trafic, pe strada Izvoare, din municipiul Piatra Neamț, un autoturism condus de către un bărbat de 38 de ani, din Piatra Neamţ. Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta avea permisul de conducere reţinut. Bărbatul este acum cercetat de către poliţişti, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat, informează IPJ Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0