HomeCulturalTimp liber

Primul concert la „Pianul călător”

Tânărul pianist romaşcan Andrei Preda va susţine un recital la Școala de Artă „Sergiu Celibidache”.

Marţi, 13 mai, începând cu ora 17, tânărul pianist romaşcan Andrei Preda, distins cu numeroase premii la concursurile de interpretare naţionale şi internaţionale, va susţine un recital la Școala de Artă „Sergiu Celibidache”. Aceasta este primul concert la care va fi folosit pianul primit de oraşul Roman la finalul turneului „Pianul călător”. „Este un concert pe care Andrei Preda, cel mai bun elev al nostru din ultimii ani, îl va susţine în semn de rămas bun, Andrei fiind acum elev în clasa a VIII-a. Recitalul lui Andrei va deschide o serie de concerte în cadrul cărora romaşcanii îi vor putea vedea pe cei mai buni elevi ai şcolii noastre, toţi premianţi la concursurile de specialitate la care au participat. Faptul că avem acest pian în şcoală este o mare bucurie şi ne permite să organizăm concerte, aşa cum ne-am dorit de mult, fără să avem posibilitatea materială de a le susţine”, a spus profesorul Viorel Vanzariuc, directorul Școlii de Artă „Sergiu Celibidache”. Intrarea la concert este liberă, în limita spaţiului disponibil.

Comentarii

WORDPRESS: 0