Primarul şi echipa sa de consilieri au dat cadouri de Paşti

Dimensiune text

primar 02Primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, şi echipa sa de consilieri locali independenţi au dăruit pachete cu alimente la peste 100 de nevoiaşi din Roman, în apropierea Sărbătorilor Pascale. „Şi în acest an, ca şi în anii trecuţi, încercăm să întindem o mână de ajutor celor care au nevoie. Mulţumim bunului Dumnezeu că ne-a ajutat să facem acest gest şi în acest an. Am reuşit să alcătuim peste 100 de pachete şi să le distribuim celor care se află în imposibilitatea de a-şi cumpăra tot ce îşi doresc de sărbători. Sunt pachete cu alimente de bază, cu făină, orez, ulei, cozonac, vin, pui şi zahăr, astfel încât să aibă câte puţin din cele necesare pentru o masă bogată de Paşti. Sunt convins că, pentru ei, acest gest este foarte important. Întindem o mână de ajutor în acest mod şi mă bucur că atât eu, cât şi echipa, care îmi este alături astăzi, ne-am strâns din nou şi, mână de la mână, suflet de la suflet, contribuim pentru cei care au cea mai mare nevoie. Le dorim tuturor un Paşti luminat, cu bucurie în suflet alături de cei dragi, iar marii familii romaşcane îi doresc să fie cât mai fericită”, a declarat primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu.


COMENTARII

WORDPRESS: 0