Prima paginăPolitica

Primarul Lucian Micu, demis din funcție de prefectul George Lazăr

Primarul Lucian Micu, demis din funcție de prefectul George Lazăr

Dimensiune text

 

Luni, 3 august, prefectul George Lazăr a semnat ordinul de eliberare din funcție a primarului municipiului Roman, Lucian Micu, a anunțat prefectul în cadrul unei conferințe de presă, luni după-amiază.

Ordinul de prefect a fost emis după ce, în urmă cu patru ani, pe când era viceprimar, primarul Lucian Micu a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI) pentru că a ocupat și o funcție de membru în Consiliul de Administrație (CA) de la Spitalul Roman. În luna aprilie a acestui an, Lucian Micu a primit decizia finală că a fost incompatibil, după ce a pierdut procesul cu ANI la Înalta Curte de Casație și Justiție. Prefectul George Lazăr a precizat că a emis ordinul de demitere a primarului Micu abia acum, pentru că a fost necesar să ceară puncte de vedere de la mai multe instituții ale statului în această speță.

Primarul Lucian Micu poate contesta ordinul de prefect în termen de zece zile. În ceea ce privește dreptul lui Lucian Micu de a mai candida la un nou mandat, prefectul George Lazăr a declarat că această decizie nu aparține Instituției Prefectului, dând exemplul unui caz similar din județul Neamț, când interdicția de a mai candida aplicată unui alt primar a fost atacată în justiție, edilul câștigând în ultimă instanță.

Vom reveni cu o declarație a lui Lucian Micu referitoare la decizia luată de prefect de a emite ordinul de încetare a mandatului înainte de termen.

UPDATE: La scurt timp după publicarea în presă a informației, Lucian Micu a postat pe pagina sa de socializare următorul mesaj: ”Am aflat din presă că romașcanul George Lazăr, în calitatea sa de prefect, a emis ordinul de încetare a mandatului meu de primar al municipiului Roman. Aștept și hârtia oficială, așa cum este firesc. Decizia sa nu schimbă cu nimic planurile mele. Voi candida, pentru că am muncit în acești trei ani pentru Roman și vreau să continui să-mi duc proiectele la bun final. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în acest prim mandat și sunt sigur că voi ști să-i țin aproape pe cei care merită și în următorul”. Acesta a mai precizat că pe pagina de socializare îi va ține la curent pe romașcani cu activitatea sa.



COMENTARII

WORDPRESS: 9
  • Je 2 luni

    La valoarea lui, se poate intoarce la Barlad si candida ca primar, unde, sigur, cei multi il cunosc si constienti fiind de capacitatea lui, il vor vota.
    A demonstrat multe in Roman.
    Sau nu?🤔

    • Toi 2 luni

      Multi zic ca dintr-o ruina, acum Romanul e un bibelou. Si daca pica in mana pesedeului se sparge.

  • Oricare ar fi 2 luni

    [Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului considerat vulgar sau jignitor.]

  • alexvas 2 luni

    Pacat ptr un membru de frunte ,,PNL”…Nu conteaza prin ce partide a activat(Voiculescu)…Asta e PNL-ul la Roman???Leoreanu,Micu,ceilalti din CL,numai oportunisti???PSD-PNL,aceeasi mizerie,USL!!!Totusi nu are interdictie de a candida???L-a mazilit Leoreanu???

  • Roa 2 luni

    Daca nu ar fi existat un Leoreanu si un Lucian Micu, Romanul ar fi aratat ca pe vremea pesedistului Carpusor. Va invit sa mai vizitati si alte orase din Romania si apoi sa faceti o comparatie.

  • Mișu 2 luni

    Dar juristul care a avizat numirea în CA nu știa că nu e legală?

  • unu 2 luni

    bieti romascani dusi de nas cu vorbe frumoase si de leo si de veneticu asta. drum bun si cale batuta la vaslui in patria lu buzatu!!

  • Cristian o lună

    Nu va faceti iluzii! D-lui Micu i s-a oferit posibilitatea de a fi primar fara „tinichea”dupa urmatoarele alegeri. „Felicitari” d-lui prefect!

  • Pabloss o lună

    [Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului considerat vulgar sau jignitor.]