Articol publicat în data de: vin, 19 Aug 2016




Primarul Laurenţiu Leoreanu a pierdut 450 de mililitri de sânge

 

donare sangeVineri, 19 august, primarul Laurenţiu Leoreanu şi consilierii liberali s-au decis să dea un exemplu în cadrul campaniei demarate la nivelul municipiului pentru donarea de sânge şi, încolonaţi, s-au prezentat la Centrul de Transfuzie din Policlinică.

Apelul la donarea de sânge în scopul salvării de vieţi a fost făcut în şedinţa de Consiliu Local, iar liberalii au achiesat imediat la idee, în timp ce cei de la PSD au anunţat că vor merge să doneze, dar nu chiar vineri. De altfel, anul trecut, social-democraţii au dat un astfel de exemplu şi au donat sânge. Cei 14 consilieri locali liberali şi primarul Laurenţiu Leoreanu nu au vrut să meargă la donare însoţiţi de jurnalişti.

Primul care a donat sânge a fost primarul Laurenţiu Leoreanu, care, ulterior, a inaugurat Târgul de Gustar, şi, în ciuda recomandărilor medicale de a mânca o friptură pentru a nu fi slăbit, edilul a spus pas şi a precizat că va înlocui masa săţioasă cu un ceai.

În cadrul campaniei derulate până pe 31 august la nivelul municipiului, cei care donează sânge au parte şi de un cadou din partea administraţiei locale – un bilet de acces gratuit pentru o zi în Ștrand. Edilul Romanului a precizat că biletul său şi cele şapte tichete de masă care se acordă conform legii vor fi donate către tinerii ce provin din familii defavorizate din oraş, exemplul său fiind urmat şi de ceilalţi. În schimb, tot conform legii, donatorii beneficiază de o zi liberă de la muncă sau şcoală.

Precizăm faptul că, în ciuda acestei campanii, numărul donatorilor de sânge nu a fost unul însemnat, deşi donarea nu presupune niciun risc, ci, din contra, donatorii beneficiază de analize gratuite şi medicii recomandă acest procedeu pentru a creşte imunitatea.

Reamintim că pot dona sânge persoanele cu vârsta între 18 – 60 ani, cu greutatea între 50 – 100 de kilograme femeile şi 60 – 110 kilograme bărbaţii, nu au consumat alcool cu cel puţin 24 de ore înaintea donării şi nu au avut intervenţii stomatologice sau chirurgicale în ultimele şase luni.

 

 

 

Știrea are un comentariu
Lasă un comentariu mai jos
  1. Moshu spune:

    Way, ce dreaq facetzi ?! El zicea ca ,,l-a donat”; voi – ca ,,l-a pierdut” !!! PS Voi…atzi…,,pus-o” !!!

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close