HomeActualitateRural

Primarii nu se grăbesc să testeze apa din fântâni

O singură comună din zona Romanului a încheiat un contract cu Direcţia de Sănătate Publică Neamţ pentru a testa apa.

Primarii din judeţul Neamţ sunt sfătuiţi de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ ca, cel puţin o dată pe an, primăvara, în mod special, atunci când topirea zăpezilor poate afecta calitatea apei potabile, să recolteze o probă de apă dintr-o fântână publică de pe raza localităţii lor, pentru a verifica dacă apa respectă normele de substanţe chimice şi bacteriologice permise.

Problema este că primarii nu se înghesuie la DSP să ceară testarea fântânilor, deși costurile pentru analiza unei singure probe sunt de 360 de lei. „Costul include şi transportul specialistului din cadrul DSP la faţa locului, pentru prelevarea unei mostre de apă din fântâna respectivă. Preţul este ridicat şi pentru că reactivii necesari testării sunt foarte scumpi. Tarifele sunt stabilite de către Ministerul Sănătăţii, nu le impunem noi”, a declarat medicul Mirela Grădinaru, şeful Serviciului Supraveghere Sănătate Publică din cadrul DSP Neamţ.

Până în acest moment, 33 de primării din judeţul Neamţ au încheiat contracte cu DSP pentru anul 2014, în vederea testării apelor din fântânile publice. Dintre acestea, doar una este din zona Romanului, respectiv Primăria Boteşti.

Nu doar fântânile publice trebuie verificate, ci şi cele din curţile cetăţenilor.

La sfânşitul lunii ianuarie a acestui an, un copil din Boghicea a suferit o intoxicaţia acută cu nitriţi, din cauza apei de la fântâna din curtea casei. Familia a fost nevoită să facă dezinfectarea de urgenţă a fântânei respective. Și în 2013, multiple cazuri de intoxicaţie cu nitriţi sau nitraţi au fost înregistrate în satele Horia, Icuşeşti, Valea Ursului, Ion Creangă, Adjudeni, Bahna sau Gherăeşti. „Aşteptăm şi celelalte Primării să vină să încheie contracte cu noi, indicat ar fi până în lunile mai sau iunie, când temperaturile vor fi foarte ridicate şi intervine riscul de instalare a secetei. De asemenea, proprietarii de fântîni sunt sfătuiţi să şi le cureţe în fiecare primăvară şi să le dezinfecteze”, susţine medicul Mirela Grădinaru.

DSP Neamţ avertizează şi asupra faptului că multe din fântânile din mediul rural reprezintă un pericol pentru cei care le folosesc. Asta din cauză că sunt amplasate în apropierea grajdurilor sau terenurilor agricole, ceea ce favorizează poluarea apei cu nitraţi. „Cele mai multe fântâni nu sunt igienizate corespunzător de către proprietari. De multe ori, sunt amplasate necorespunzător, în vecinătatea zonelor cu risc de poluare – grajduri, fose septice, WC-uri, terenuri agricole, factori ce afectează calitatea apei potabile atât din punct de vedere chimic, cât şi microbiologic. În perioada de primăvară – vară, când încep lucrările agricole şi se folosesc îngrăşăminte chimice pe bază de azot, este posibil ca nivelul concentraţiei de nitraţi – nitriţi din pânza freatică a solurilor expuse la acest tratament să crească”, precizează reprezentanţii DSP Neamţ.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • john 10 ani ago

    Si apa de la apaserv e mai buna />? sau poate vreti sa ne inchideti fantanile si sa ne dati obligatoriu apa de la apa serv care e cea mai scumpa din lume.