Primarii de municipii au cerut miniștrilor îndreptarea deciziilor luate de fostul guvern

Primarii de municipii au cerut miniștrilor îndreptarea deciziilor luate de fostul guvern

 

Marți, 19 noiembrie, primarii de municipii reuniți în Asociația Municipiilor din România, din care face parte și municipiul Roman, au avut o întâlnire de lucru, la Guvern, cu premierul Ludovic Orban, Raluca Turcan – viceprim-ministru, Vasile-Florin Cîţu – ministrul Finanțelor Publice, și Ion Ştefan – ministrul Lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei.

Pe agenda s-au aflat teme precum stabilirea unui calendar de aprobare a Legii bugetului de stat pe anul 2020, care să asigure intrarea ei în vigoare la 1 ianuarie 2020; luarea în considerare a nevoilor reale ale municipiilor la rectificarea Bugetului de stat pe anul 2019; abrogarea alineatului (7) al articolului 20 din Ordonanța Guvernului nr.12/2019, cu privire la rectificarea Bugetului de stat pe anul 2019; începând cu ianuarie 2020, asigurarea finanţării sistemului de protecţie a copilului, a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav și a indemnizaţiile lunare ale persoanelor cu handicap grav de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti și județelor, conform legii, de la bugetul de stat, prin alocarea de sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată cu destinaţie specială, fără ca acestea să greveze bugetele minime de funcţionare ale judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor.

Primarii de municipii au mai solicitat membrilor noului executiv stabilirea cotelor din impozitul pe venit, ce revin unităților-administrativ teritoriale, prin Legea finanțelor publice locale și nu prin Legea bugetului de stat, așa cum s-a întâmplat în anii 2018-2019; transparentizarea activității ANAF și crearea posibilității ca administrațiile publice locale să aibă acces permanent la informațiile privind colectarea impozitului pe venit, care constituie una din sursele de venit a bugetelor locale; constituirea, începând cu anul 2020, a unui Fond de creditare nerambursabilă pentru unitățile administrativ-teritoriale în vederea asigurării contribuției proprii a acestora la proiectele finațate din fonduri externe nerambursabile; identificarea modalităților de redistribuire a unor sume din exercițiul financiar 2014 – 2020 în cadrul POR, astfel încât să poată fi finanțate proiectele eligibile aflate în portofoliul administrațiilor publice locle (rezerva de până la 200%); menținerea plafonului disponibil pentru finanțările rambursabile care pot fi contractate de către unitățile/subdiviziunile administrative-teritoriale la nivelul de 1700 milioane lei, astfel cum a fost reglementat pentru anul 2019, prin Ordonanța nr. 12/2019 cu privire la rectificarea Bugetului de stat pe anul 2019.

„ Marți, am participat, alături de omologii din Asociația Municipiilor din România, la o întâlnire de lucru, la Guvern. Principalele noastre preocupări sunt legate de îndreptarea deciziilor proaste luate în ultimii trei ani de fostul guvern, prin care bugetele locale au fost serios afectate de impunerea de noi cheltuieli sau decimarea alocărilor de la bugetul central. În Roman s-au făcut investiții în continuare, deoarece am reușit să câștigăm proiecte europene importante și am cheltuit chibzuit banii din bugetul local, dar unele primării au probleme serioase de funcționare. Este nevoie să revenim la o stare de normalitate, iar alocarea banilor de la nivel central să se facă pe criterii clar stabilite și nu pe criterii politice, pentru că cetățenii nu trebuie să fie privați de investiții în creșterea nivelului de trai pentru că simpatizează cu un partid sau altul”, a precizat, după întâlnirea de marți, primarul Lucian Micu.

 

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • ulise@yahoo.md 2 săptămâni

    Buna !

    Este adevarat ca Viorica Dancila il poate gratia pe Liviu Dragnea in caz ca ea ajunge presedintele Romaniei?

    Va multumesc anticipat !