PRIMĂRIE ŞI LĂMÂIE!

PRIMĂRIE ŞI LĂMÂIE!

 

lamaieM-am străduit, din răsputeri, în ultima vreme să încerc, în măsura în care mintea şi sufletul mă ajută, să înţeleg, de una singură, de ce există oameni care-şi doresc primării pe viaţă. Au început să se anunţe candidaturile şi nici un „veteran” nu pare a da semne că vrea să se retragă.

E genul de exerciţiu la care, musai, tre’ să stai cu pix şi caieţel alături. Localitatea x. Primar y. 12, 16 şi chiar 20 de ani de mandat. Fiecare se laudă cu realizări. Niciunul n-a pomenit, nici măcar în treacăt, că ar fi putut face mai mult. Sau că regretă că, iaca, din cauza altui x sau y n-a putut. În schimb, acum, în prag de campanie, încep să facă noi promisiuni, să mai toarne o bucată de asfalt, care nici nu apucă să se răcească bine că deja vin alţii în spate să facă alte săpături, să scoată capace de canal şi alte asemenea. Ca să nu mai spun că, spre stupoarea mea, noi, care avem în Roman vreo două staţii de asfalt, cărora nu trebuie decât să le cerem calitate, lucrăm cu firme din alte părţi. Creăm, astfel, locuri de muncă  la alţii, trimitem banii în altă parte, că ăia pot şi noi nu. A… şi ştiţi cum zboară pietrele din asfalt? De parcă am juca ţurca, cum făceam în copilărie.

Asta nu-i nimic încă, deşi până la etapa asta am avut nevoie, lejer, de un kil de lămâie. Şi-o zi de pauză, că mintea mea matematică refuză, cu stoicism, să înţeleagă de ce există oameni care lucrează împotriva propriului  interes.

Ajung la primăria Z. Aproape că picasem în extaz când am văzut că era unica primărie cu program şi strategie de dezvoltare până în 2020! Nu-mi venea să cred. Şi, cum, o viaţă întreagă am suferit de pe urma curiozităţii, nu avea acum să mă împiedice un document de 311 pagini. Aşa că, pe ritm de California, deschidem manuscrisul. Şi luăm notiţe. „Sprijin pentru investitori, scutire de la plata taxelor locale, investiţii pentru dezvoltarea şi crearea de locuri de muncă durabile, investiţii în infrastructură, parc fotovoltaic” şi, bomba, lovitura de graţie, afirmaţia care m-a atins la sentiment că nici un primar din  România n-a făcut asta vreodată, „măsuri de susţinere a dezvoltării locale care cuprind asistenţă şi servicii pentru întreprinderile mici şi mijlocii!”

Am zis că l-am prins pe Sfântul Petru de picior. Dar, ca toate sentimentele efemere, fericirea a durat puţin. Castelul de nisip s-a năruit şi nici praful n-a mai rămas din el, când m-am confruntat cu realitatea tristă a cifrelor. 5.000 de locuitori, din care vreo mie douăsute cred că sunt plecaţi în străinătate că nu apar în nici o statistică clară, 238 de salariaţi – din care mai bine de trei sferturi sunt bugetari, 83 de şomeri, 1.800 sunt copii şi bătrâni şi restul de  2.000 sunt apţi de muncă, dar fără ocupaţie. Adică 5% din populaţie lucrează, dar tot cu bani de la buget. Producţie? 50 de fermieri, agricultori. Tehnic, ei îi ţin în spinare pe restul de 99% din locuitori. Până or să se sature şi ei şi-o să plece.

Dincolo de aspectul ăsta, sunt cel puţin alte două lucruri care mi-au trezit cea mai profundă şi reală senzaţie de greaţă. Călcâiul lui Ahile: două proiecte, începute în 2007, care nici până în ziua de astăzi, la aproape zece ani distanţă, nu-s finalizate. Unul e sistat la jumate, iar celălalt la 12%. Deja, după 10 ani şi fără o perspectivă clară, proiectele alea nu sunt decât bani îngropaţi în mormane de moloz care nu-i folosesc nimănui. De ce trebuia o ditamai sala sporturilor de 85 de miliarde care, după 10 ani e gata doar 65%, şi care fără un plan de investiţii extrabugetare nu are să fie gata vreodată? Sunt 50 miliarde îngropate degeaba? Cam… da.

Cui îi trebuia ditai hardughia când pentru o localitate mică se putea concepe ceva ce se şi putea realiza? Mai curând se băgau banii ăştia în celălalt proiect, care e finalizat doar 12% şi la care ţipă  măseaua mai tare: grup sanitar şi instalaţie termică la şcoală. Deşi, mi-a rămas mintea priponită astă dată, că nici după alte două kile de lămâi nu înţeleg. Cât de mare şi ce fel de avioane s-or fi proiectat la şcoala aia de două băi şi-o instalaţie termică ajung să coste 75 de miliarde? Şi n-am încheiat aici…

Kalia

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0