Primăria vrea să atragă medicii cu locuințe de serviciu

În 2015 se intenţionează a se cumpăra locuinţe de serviciu pentru medicii tineri. Spitalul Roman nu este pe lista unităţilor preferate de cei care încep o carieră în domeniu.

Reprezentanţii administraţiei caută soluţii pentru ca personalul sanitar să nu mai ocolească Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. În şedinţa Consiliului Local care a avut loc vineri, 21 noiembrie, consilierul local Dănuţ Lichiardopol a explicat că Spitalul are mare nevoie de medici. „Anul acesta au plecat doi asistenţi de la radiologie și funcţionăm, efectiv, la limita de avarie. Nu este niciun post de medic radiolog scos la concurs şi este un singur titular, după ce am plecat patru medici, anul acesta. Trebuie gândit şi făcut ceva. Vin sărbătorile şi va fi mare nevoie de serviciile unui specialist în imagistică şi radiologie”, a spus medicul Dănuţ Lichiardopol, consilier local independent.

„Am trimis propunere la Ministerul Sănătăţii pentru scoaterea la concurs a unui post de medic pentru această specialitate. Am avut în Consiliul de Administraţie această discuţie, avem o strategie pentru perioada următoare. Vrem să nu mai plătească omul chirie o perioadă. Spre exemplu, medicul radiolog care a venit a beneficat de o locuinţă din partea Spitalului, are toate condiţiile acolo. Doar că nu doresc medicii să vină la Roman. La fel s-a întâmplat şi cu medicul de urgenţă care s-a prezentat la post, cinci ani, cât a făcut rezidenţiatul, apoi şi-a dat demisia”, a răspuns Leonard Achiriloaei, directorul economic al Spitalului Roman.

Primarul municipiului Roman a adăugat că, anul viitor, se vor aloca bani din bugetul local pentru locuinţe de serviciu. „Situaţii de acest fel nu sunt doar la noi. La Bârlad sunt trei medici care au terminat rezidenţiatul şi nu au vrut să se mai prezinte la post. Noi avem în plan ca, anul viitor, în măsura în care ne va permite bugetul, să luăm trei-patru apartamante pentru ingineri, medici, specialişti care să vină şi să lucreze în domeniul public la Roman. Există o preocupare în acest sens”, a precizat Laurenţiu Dan Leoreanu.


COMENTARII

WORDPRESS: 0