Articol publicat în data de: joi, 28 Sep 2017



Primăria Roman se împrumută cu 10,5 milioane de euro

 

Toți consilierii locali au aprobat în ședința ordinară de joi, 28 septembrie, un proiect de hotărâre ce permite Primăriei municipiului Roman să contracteze un nou împrumut, de circa 10,5 milioane de euro, adică de 48.300.000 de lei. Banii ar urma să fie utilizați pentru finanțarea a 14 proiecte sau obiective de interes public.

Bugetul de investiții al municipiului Roman pentru anul în curs a fost de un milion de euro, bani care s-au cheltuit pe asfaltarea unor străzi, realizarea a circa zece parcări, amenajarea sensului giratoriu Poarta Nord, extinderea canalizării în cartierul Petru Rareș, plus alte lucrări, dar de valori mai mici. În aceste condiții, spun autoritățile locale, contractarea unui împrumut este binevenită și necesară.

„În vederea realizării interesului comunităţii locale şi a dezvoltării durabile, Primăria Municipiului Roman, prin aparatul de specialitate, cât şi în urma propunerilor venite din partea cetăţenilor municipiului, a identificat principalele obiective de investiţii, însă realizarea acestora presupune existenţa unor importante resurse financiare, resurse care nu se regăsesc în totalitate în bugetul local al municipiului. În această situaţie, trebuie căutate soluţii alternative pentru identificarea unor resurse necesare într-un termen scurt a finanţării obiectivelor de investiţii. Direcţia economică a Primăriei Municipiului Roman propune ca obiectivele de investiţii identificate a fi prioritare pentru administraţia publică locală să fie realizate cu fondurile atrase prin contractarea unui împrumut pe termen lung care să asigure accelerarea dezvoltării locale. În acest sens, având în vedere valoarea investiţiilor ce urmează a fi realizate, precum şi ţinînd seama de capacitatea de îndatorare a Municipiului Roman, se propune aprobarea contractării unui împrumut pe termen lung în valoare de 48.300.000 lei, cu o maturitate de 15 ani”, spun reprezentanții Primăriei municipiului Roman.

Pe ce se duc banii din împrumut

Consilierii locali au aprobat și lista investițiilor care vor fi achitate cu bani din acest împrumut. Mai exact, este vorba de modernizarea unor clădiri, terminarea Pietonalului, cu tot cu terasamentul de la etaj,  asfaltarea unor străzi din cartierul Bălcescu și lipovenesc, realizarea de parcări, refacerea trotuarelor și extinderea rețelei de gaz.

Pentru finalizarea Pietonalului, cu tot cu hidroizolatii și placaj granit fiamat parter, se estimează un necesar de 1.702.000 lei. Se va consolida Grădinița nr. 2 cu program prelungit și se va consolida Grădinița nr. 2 cu program normal, costurile fiind estimate la 3.440.800 lei, respectiv 487.600 lei. Pentru reabilitarea corpului B al Școlii Vasile Alecsandri se estimează a se cheltui din împrumut suma de 897.000 lei. Se vor amenaja spații verzi în zona bulevardului Republicii (zonele delimitate de str. Smirodava, str. C.A.Rosetti, str. Mihai Eminescu, b-dul Republicii, în suprafață de 7,8 ha) pentru care se estimează a se cheltui suma de 2.511.600 lei. Se va reabilita fostul azil de pe Veronica Micle și va fi amenajat ca centru pentru copiii cu handicap, costuri care s-ar ridica la 2.065.400 lei. Se ia în calcul modernizarea străzilor din cartierul Bălescu – Cărămidăriei, Ciocârliei, Prundului, Vișinilor, Zebrei, Fundătura Zebrei, Zimbrului, Fundătura Cânepii, Salciei, Sărata, Zambilelor și Cocorilor – pentru 10.076.300 lei și modernizarea străzilor din cartierul Petru Rareș – Avram Iancu, Fundătura Crișan, Nicolae Bălcescu, Izvor și Ion Luca Caragiale – pentru suma de 2.318.400 lei.

Pentru consolidarea și dotarea Casei Sergiu Celibidache  se alocă suma de 4.333.200 lei, în cazul în care Primăria nu va câștiga în instanță dreptul de a obține pentru acest obiectiv fonduri europene. Din împrumut se vor plăti și cofinanțările la proiectele depuse pentru accesarea de fonduri europene, cum ar fi reabilitarea Centrului Multicultural „Unirea” sau extinderea creșei din Smirodava.

La acestea se mai adaugă reabilitarea trotuarelor pe o suprafață de 38.600 mp, pentru care se estimează a se cheltui 2.485.840 lei și extindere rețelei de gaze naturale pe o distanță de 29,5 km, pentru care se va aloca din împrumut suma de 4.720.000. De asemenea, pentru modernizarea a 800 locuri de parcare de reședință în diverse cartiere ale municipiului se va cheltui suma de 2.517.120 lei.

Încă trei împrumuturi mai sunt de plătit

Cu acest nou împrumut, Primăria Roman ar avea patru credite de achitat, însă gradul de îndatorare se încadrează în cel prevăzut de lege. „Legea ne permite un grad de îndatorare de 30%. Cu acest împrumut și cu cele care s-au făcut în anii anteriori, gradul de îndatorare se situează în jur de 14-15%”, a declarat primarul Lucian Micu.

Primăria Municipiului Roman are în derulare un contract de împrumut în valoare de 4.000.000 euro, de la BancPost, din care a rambursat 3.376.630 euro, rămânând de rambursat suma de 623.370 euro care se va lichida în luna martie 2019. Un alt un contract de împrumut are valoarea de 29.354.220 lei, este încheiat cu CEC Bank și din el s-a a rambursat suma 7.508.470 lei, rămânând de rambursat suma de 21.845.750 lei, care se va lichida în anul 2028. Primăria s-a împrumutat, în 2016, și de la Ministerul Finanțelor Publice pentru suma 1.283.282 lei, din care a rambursat 160.412 lei și mai are de plătit suma de 1.122.870 lei, credit care se va lichida în anul 2026.

 

 

 

Știrea are un comentariu
Lasă un comentariu mai jos
  1. john keny spune:

    o singura observatie ” extindere retele gaz ” — pentru ce ? ca sa o dati gratis catre e-on ? nu e bine

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

%d blogeri au apreciat:

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close