Primăria Roman are un buget cu minus 10 milioane de lei

HomeSocial

Primăria Roman are un buget cu minus 10 milioane de lei

 

 

„Revoluția fiscală” din anul 2018 și formula de calcul pentru anul în curs în ceea ce privește alcătuirea bugetului local pe 2019 pentru municipiul Roman arată că administrația va avea o „gaură” de 10 milioane de lei, susține primarul Lucian Micu. Deși calculele inițiale estimau varianta optimistă prin care bugetul să aibă pentru capitolul de investiții câteva milioane de lei, edilul spune că nu doar că nu există bani de investiții, dar nici nu se poate asigura funcționarea administrației. Sumele ce vin din TVA vor fi consumate anul acesta pe plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap și a asistenților personali, cheltuieli care au fost trecute de Guvern, de anul acesta, în obligația primăriilor.

„Cel mai important punct de pe agenda oricărui primar în această perioadă este bugetul local pentru anul 2019, care, din păcate, este total insuficient pentru acoperirea, la acest moment, a cheltuielilor de funcționare, nu mai vorbim de cheltuielile de investiții și de dezvoltare. Așteptăm repartizarea ultimelor cote de către Consiliul Județean, pentru a ne asigura funcționarea până la sfârșitul acestui an. Prin formula venită de la Guvern, sumele primite de municipiul Romanul sunt total insuficiente, într-o sumă mult inferioară veniturilor de anul trecut. Atunci, oricum, Primăria a primit mai puțini bani ca urmare a «revoluției fiscale», însă, prin echilibrarea din cotele de TVA, ni s-au alocat 9.900.000 de lei, sumă care ne-a permis echilibrarea bugetului pe anul trecut. În acest an, din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat. Singurele sume pe care le-am primit din TVA sunt de 11.000.000 de lei, dintre care aproximativ 10.000.000 trebuie să meargă pentru plata indemnizațiilor de handicap și pentru plata asistenților personali. Deci în momentul de față, deficitul pe partea de funcționare a Primăriei municipiului Roman se află undeva în jur de 6.000.000 de lei. Dacă e să mai adăugăm și faptul că prevederile pentru încasarea din taxele și impozitele locale au fost umflate cu mai bine de 10%, e clar că deficitul pe partea de funcționare până la sfârșitul anului este unul considerabil, până la 10.000.000 de lei”, a declarat primarul Lucian Micu.

Edilul speră că, în parteneriat cu Consiliul Județean, va reuși totuși să realizeze niște investiții pe anul în curs, cum ar fi modernizarea străzii Mihai Viteazu sau chiar și demararea procedurilor de reabilitare a Punții de la Cotu Vameș: „Vom face în continuare demersuri la conducerea Consiliului Județean. Noi am trimis mai multe solicitări, pe de o parte o solicitare de 2.700.000 de lei pentru cofinanțarea proiectelor europene, care sunt imperios necesare a fi realizate și sume care trebuie acordate de către Consiliul Județean, o sumă de 5.888.000 de lei pentru echilibrarea bugetului de funcționare în acest an și, bineînțeles, am mai trimis și o serie de solicitări pentru câteva investiții punctuale, care sunt de interes județean și pe care ne așteptăm ca și Consiliul Județean să le sprijine. E vorba de puntea de la Cotu Vameș, de strada Mihai Viteazu – acolo unde noi vom realiza din sumele proprii partea de rețea de ape pluviale, însă în ceea ce privește trotuarele, cel puțin până la strada Tirului, sumele de bani le așteptăm să vină de la Consiliul Județean, fiind vorba de un drum județean. Și reabilitarea cu covor asfaltic a acestui drum urmează să se facă tot din fondurile Consiliului Județean. Mai avem câteva proiecte punctuale pentru care am solicitat finanțare și sperăm ca, la o proximă ședință de Consiliu Județean, atunci când se împart sumele, să știm sumele concrete care ne vin și, ulterior să supunem și noi dezbaterii publice bugetul pentru anul 2019, pentru ca, după termenul de 15 zile prevăzut de legislația în vigoare, să îl și aprobăm”.

Chiar și cu aceste planuri puse pe hârtie, anul 2019 nu va fi unul bogat în investiții în niciun oraș, deoarece bugetul național a fost aprobat destul de târziu, iar pentru fiecare lucrare de investiție este nevoie de licitație, iar procedurile sunt greoaie și cu termene lungi de stabilire a câștigătorilor. O veste oarecum bună este aceea că Romanul are aprobat un împrumut bancar și pe aceste tipuri de lucrări se pot demara deja licitațiile, acesta fiind primul an când administrația poate retrage bani din creditul de 10 milioane de euro.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0