Prima victimă a sezonului rece

Un  bărbat de 37 de ani, din satul Climești, comuna Făurei, a murit carbonizat luni seară, după ce casa în care locuia a luat foc. Incendiul a pornit de la jarul din sobă. Într-o singură seară, două case au ars din cauza jarului căzut din sobă.

 

 

În jurul orei 19.50, pompierii de la Detașamentul de Pompieri Roman au fost alertați și au intervenit pentru a stinge flăcările care cuprinseseră casa lui Marian R. „Ne-am deplasat la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă. Cînd am ajuns la Climești, incendiul ardea generalizat la întreaga locuință și exista riscul ca focul să se extindă la locuințele învecinate„, a afirmat locotenentul Constantin Luca, locțiitorul comandantului Detașamentului de Pompieri Roman.

În casa care ardea ca o torță locuiau bărbatul, mama acestuia și cei doi copii ai lui. Bătrîna și copiii au fost scoși din capcana focului de vecini, dar pe bărbat nu a mai avut cine să-l salveze. Pompierii s-au luptat mai bine de o oră cu flăcările și au încercat, în tot acest timp, să-și facă un culoar pentru a ajunge la victimă. Din păcate, eforturile lor au fost zadarnice, iar Marian R. a fost găsit carbonizat în bucătăria casei. În incendiu au mai ars acoperișul casei, elemente de tîmplărie, mobilier și alte bunuri. Cei doi copii ai bărbatului, o fată în vîrstă de 12 ani și un băiat în vîrstă de zece ani, au primit ajutor medical din partea echipajului SMURD, dar bunica a refuzat ca nepoții să fie transportați la spital.
Pompierii au stabilit drept cauză probabilă a producerii incendiului jarul căzut din sobă.
Polițiștii de la Postul de Poliție Făurei au deschis un dosar penal de moarte suspectă și așteaptă rezultatele necropsiei pentru a decide modul în care vor continua cercetările.

La cîteva minute, dar la 50 de kilometri distanță, o altă casă ardea din cauza jarului căzut din sobă. La ora 20.15, un echipaj de la Detașamentul de Pompieri Roman s-a deplasat la Pîncești pentru a stinge un incendiu izbucnit la o locuință. Focul a afectat aproximativ 90 de metri pătrați de acoperiș și toate elementele de mobilier din două camere.

Abia a venit frigul, dar observăm că intervențiile au devenit specifice. Zilele trecute am avut o altă intervenție, la o locuință unde luase foc coșul de evacuare din cauza funiginii. Îi sfătuim pe cetățeni să fie mai atenți, pentru că unele măsuri preventive le pot salva viața„, a precizat locotenentul Constantin Luca, locțiitorul comandantului Detașamentului de Pompieri Roman.


COMENTARII

WORDPRESS: 0