Prima ”ceartă serioasă” din Consiliul Local Roman

HomePolitica

Prima ”ceartă serioasă” din Consiliul Local Roman

 

 

Ședința de joi, 26 iulie, a Consiliului Local a fost una specială, dar care pare să schimbe monotonia ce a pus stăpânire în ultimii 8-9 ani pe aleșii locali romașcani. Dacă de obicei, intervențiile erau punctuale și exprimate prin vocea liderilor celor două grupuri politice – PNL și PSD, în ședința ordinară a lunii iulie au luat cuvântul sau au făcut comentarii aproape toți consilierii. Nici primarul Lucian Micu nu s-a simțit confortabil la toate întrebările adresate de consilierii din Opoziție, încercând să-și dovedească dreptatea folosind majoritatea pe care PNL o deține în Consiliul Local. La prima vedere, schimbarea de atitudine din ședință a pornit de la consilierul PSD Radu Curpăn, care a fost mai ”aspru” în comentarii decât liderul de grup, Constantin Holban. Totuși, Radu Curpăn a respectat ierarhia, având grijă ca la intervențiile făcute de consilierul Holban, printre decanii de vârstă din CL Roman, să-i deschidă acestuia microfonul, pentru a-l ajuta să se facă auzit.

Radu Curpăn, de meserie profesor, nu s-a remarcat în cei doi ani de activitate în Consiliul Local Roman, însă de câteva săptămâni acesta devenit extrem de vizibil în spațiul public, în special pe un grup de pe rețeaua de socializare Facebook, unde critică sau comentează activitatea administrației publice locale. În ședința de joi, acesta și-a atras și antipatia colegilor de la PNL, care l-au ”luat la mișto” în câteva rânduri, pentru că, evident, cine nu este cu ei – este împotriva tuturor.

Consilierii social democrați Curpăn și Holban au făcut mai multe intervenții legate de proiectul de desfășurare a Festivalului Diasporei (24-26 august). Aceștia au cerut să știe cât costă utilitățile plătite de Primărie pentru concertele organizate în parteneriat cu o firmă care aduce, pe cheltuiala proprie, artiștii, dar încasează bani de la comercianți. Primarul Lucian Micu a precizat că suma plătită de Primărie este estimată la 10.000 de lei. Consilierii au solicitat mutarea evenimentelor din centru în Kartodrom, precum și o mai bună igienă și curățenie. Edilul a declarat că, prin modernizarea parcării de la CNRV, spațiul va fi utilizat pe viitor pentru aceste concerte, însă ele nu vor fi mutate în alte zone din oraș ”pentru că cetățenilor le este mai ușor să ajungă în centru”. Radu Curpăn a întrebat și dacă aleșii au ”ceva de spus legat de alegerea artiștilor sau luăm ceea ce ni se oferă pe tavă”, primarul Micu precizând că alegerea se face funcție de programul artiștilor și dorința sa, în calitate de primar, să aducă cântăreți sau formații de renume, care nu au mai concertat în Roman. La vot, cei 6 consilieri PSD s-au abținut, dar proiectul a trecut cu votul aleșilor PNL.

La un proiect câștigat pe fonduri europene, consilierul Holban a cerut informații despre un ONG care este partener al Primăriei în respectivul proiect, fiind ”taxat” de primar că ONG-ul a mai avut, în urmă cu 2 ani, un alt parteneriat cu Romanul într-un proiect câștigat de administrație și care a fost votat atunci de către Consiliul Local. După ce consilierul Holban a întrebat ”de unde e de loc ONG-ul” (n.r. – sediul este în București), proiectul a trecut cu unanimitate de voturi.

Cele mai multe patimi au fost create de proiectul cu privire la premierea primilor cinci elevi cu cele mai bune medii la evaluarea națională și la bacalaureat. Consilierul Radu Curpăn a fost întâi deranjat că se premiază doar primii 5 elevi și ar fi preferat un alt număr – chiar și primii 100 de elevi, la fel cum a criticat că administrația nu s-a gândit să-i premieze pe elevii din Roman care învață la școli sau licee din alte orașe și au luat medii mari la cele două examene. În același timp, consilierul a solicitat ca elevii cu media 10 să ia o sumă diferită de cei care nu au luat nota maximă. După câteva comentarii între consilierii liberali și cei ai PSD, amendamentul legat de diferențierea sumei pentru elevii de 10 față de ceilalți a primit doar 6 voturi pentru, de la PSD. Proiectul a trecut în forma inițială, în care primii cinci elevi cu media cea mai mare de la evaluare și bacalaureat vor primi câte 1.000 de lei. La acest proiect, consilierul Holban nu a participat la vot, o decizie nemotivată.

Consilierul Curpăn s-a arătat nemulțumit de alocarea din bugetul local a sumei de 300.000 de lei pentru realizarea unor studii de fezabilitate pentru Spital, dar după ce a fost lămurit că documentele sunt necesare pentru realizarea unui centru imagistic modern, proiectul a trecut cu unanimitate de voturi.

La finalul ședinței, consilierul Holban a solicitat să se extindă canalizarea din cartierul lipovenesc și pe Fundătura Crizantemelor, primind garanții de la reprezentanții Primăriei Roman că se va întâmpla acest lucru, imediat ce se vor încheia lucrările ce se află în desfășurare în respectiva zonă. Consilierul Curpăn a solicitat explicații legate de angajările din Primărie: ”În luna februarie, la întâlnirea cu reprezentanții mediului de afaceri, ați promis că se vor face angajări doar dacă se vor înregistra ieșiri din sistem. Numai în luna iulie, ați scos la concurs 12 posturi”. Primarul Lucian Micu a explicat că angajările făcute în acest an au fost impuse de legislație și multe sunt pe perioadă determinată, precizând că numai luna aceasta au plecat de la o direcție din Primărie opt oameni. Aproape toți de-abia se angajaseră.

La finalul ședinței destul de încinse – comparativ cu ”liniștea” de până acum, consilierii locali au fost invitați la deschiderea bâlciului, ce va avea loc sâmbătă, 28 iulie.

Comentarii

WORDPRESS: 1