Președintele Leoreanu este nemulţumit de PDL

Preşedintele PDL Roman ar vrea ca partidul să fie mai vocal. El nu doreşte excluderea din partid a Elenei Udrea şi crede că PDL nu-şi permite să piardă membri în acest moment.

Preşedintele PDL Roman nu vede cu ochi buni atitudinea preşedintelui PDL, Vasile Blaga, care a spus că ar putea să o excludă din partid pe Elena Udrea, din cauza criticilor pe care aceasta le aduce formaţiunii politice. Laurenţiu Dan Leoreanu consideră că membrii unui partid au dreptul de a face afirmaţii, iar PDL nu este în poziţia de a renunţa la membri.

„Dacă PDL e în măsură, acum, ca pe orice membru ce face declaraţii să îl excludă, are aşa de mulţi membri şi atât de mare procentaj în sondaje, e posibil să aibă şi o astfel de atitudine. Trebuie să existe o disciplină de partid, dar, în acelaşi timp, disciplina de partid nu trebuie transformată în dictatură. Eu dezbateri fac mereu la partid, deşi mulţi au aruncat pe piaţă, nefondat, că aş fi un dictator în PDL. Să ştiţi că nu. Nu iau nicio decizie fără să-mi consult colegii. Iar dincolo de atitudinea noastră de colegi de partid, cu majoritatea dintre ei, cel puţin cu Biroul Permanent, am o relaţie de prietenie. Adică mergem împreună la sărbători, mergem împreună la evenimentele importante din viaţa noastră”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu.

Preşedintele PDL Roman a precizat că membrii PDL Roman simt nevoia să se sfătuiască atunci când iau decizii, iar discuţiile şi conflictele de idei duc la rezultate bune de fiecare dată.

În schimb, Laurenţiu Dan Leoreanu s-a arătat nemulţumit de faptul că PDL a avut mai multe şanse de a se face auzit, dar nu a profitat de situaţiile create. „Mă refer la respingerea acordului-cadru de parteneriat cu Comisia Europeană, la sesizarea Inspecţiei Judiciare şi a validării de către Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la ingerinţa politicului în justiţie, la anumite sesizări ale Comisiei Europene, la semnale pe care SUA ni le-a adresat, la situaţia din zona Moldova -Tiraspol. Adevărul, spus dintr-o singură parte, poate fi denaturat”, a apreciat preşedintele Leoreanu.

Acesta a punctat că Elena Udrea, deputatul Colegiului Roman – Ion Creangă, răspunde apelurilor sale, susţine acţiunile şi face lobby la Bucureşti pentru proiectele propuse de administraţia de la Roman şi că nu ar dori ca Elena Udrea să fie exclusă din PDL.

Luni, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, Vasile Blaga a precizat că deputatul Elena Udrea nu va fi exclusă din partid, dacă lucrurile vor evolua pozitiv, iar candidatul PDL pentru prezidenţiale va fi susţinut de toţi membrii.


COMENTARII

WORDPRESS: 7
  • Om liber... 6 ani

    Felicitari pentru atitudine, d-le primar Leoreanu ! Daca PDL ar functiona ca relatia excelenta pe care o aveti cu Elena Udrea, astazi aceasta guvernare ar fi scartait din toate incheieturile si USL s-ar fi destramat ! Aveti mare deeptate : suspendarea sau excluderea fostei ministru ar produce haos in partid, care s-ar diviza fara discutie, iar vamesul Bleaga ar ramane in fundul gol, alaturi de damele din conducere ! Fiti solidari si veti avea de castigat : PDL are nevoie de voci pertinente ca a dvs. si a Elenei Udrea !!!

  • liviu 6 ani

    De acord cu dl Leoreanu. Daca Blaga ar fi gresit in acest sens ar fi fost fatal pentru PDL. Elena Udrea este vectorul principal in partid. Fara ea, PDL se duce de tot pe apa sambetei. Blaga stie asta si nu o va demite niciodata pe Elena Udrea, are nevoie de ea chiar daca-i simplu membru in prezent. are nevoie de imaginea, redutabilitatea, competenta, electoratul, carisma ei, altfel nimeni n-ar mai vorbi de PDL

  • Ion 6 ani

    Dati-i inainte,Udrea presedinte!

  • e cris 6 ani

    Era o poezie candva:Partidul e-n toate/In toate ce sunt…Partidului trebuie sa-i aduci laude ,iar conducatorilor,osanale.N_ai voie sa fii constructiv si sa-ti spui parerea ,sa contrazici sau sa dezcalifici anumite porniri.Mereu sa da vina pe opozitie sau se trece in opozitie daca se vrea atingerea unor interese.Iar acestea sunt multe si personale,de asta suntem cei mai saraci,mai corupti si mai amarati din Europa!

  • ema 6 ani

    E clar ca suntei in pericolPDL-listilor , toate articolele sunt despre voi care ati scris , niste neica nimeni si doar atata , punct si de la capat.

    • un romșcan 6 ani

      Cine iși spune părerea este un „neica nimeni „? Păi nu asta este esenta democratiei, stimată „ema ” ? A propos, prenumele „ema ” nu trebuia sa fie scris cu E , de la EDUCAȚIE ?