Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, arestat preventiv pentru 30 de zile

Preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, arestat preventiv pentru 30 de zile

Dimensiune text

 

 

Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț, Ionel Arsene, urmează să stea în arest preventiv pentru 30 de zile, acesta fiind acuzat de trafic de influenţă. Curtea de Apel Bacău a decis, luni, 29 ianuarie, să admită contestația făcută de DNA, dispunând arestarea preventivă a preşedintelui Ionel Arsene pentru 30 de zile.

Ionel Arsene este acuzat de către procurorii DNA că, în 2013, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro „pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală”.

Acesta fusese reţinut pentru 24 de ore în 18 ianuarie, ulterior Tribunalul Neamț dispunând plasarea sa sub control judiciar, însă DNA a contestat măsura, iar Curtea de Apel Bacău a dispus astăzi, 29 ianuarie, arestarea preventivă.



COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • Eduard 2 ani

    La multi ani de puscarie acestui securist ordinar !
    Speram sa ii tina locul cald si lui Dragnea …