Prima paginăActualitateReligie

Preotul Ştefan Vacaru a trecut la cele veşnice

Dimensiune text

Preotul care a fost, în ultimii 14 ani, parohul bisericii romano-catolice din Barticeşti, a încetat din viaţă pe 1 decembrie.

Preotul Ştefan Vacaru, în vârstă de aproape 69 de ani, a trecut la cele veşnice în noaptea de 1 decembrie 2015 (la ora 00.30), într-un spital din Oneşti, în urma unei insuficienţe respiratorii acute. Fusese internat cu puţin timp înainte, în urma agravării stării de sănătate.

Părintele Vacaru s-a născut la 19 decembrie 1946, la Frumoasa, din părinţii Petre şi Roza, într-o familie cu patru copii. A absolvit Şcoala Generală de 7 clase în anul 1960, la Frumoasa şi Balcani, Şcoala de Cantori în anul 1965, la Iaşi, şi Institutul Teologic „Sfântul Iosif” din Iaşi, în anul 1971. A fost sfinţit preot la 24 iunie 1971, la Iaşi, de către episcopul Petru Pleşca. A activat ca: vicar la Oituz (1 septembrie 1971 – 1 martie 1976) şi Luizi-Călugăra (1 martie 1976 – 18 aprilie 1979), administrator parohial la Luizi-Călugăra (18 aprilie – 31 iulie 1979), paroh la Faraoani (1 septembrie 1979 – 1 august 2001), paroh la Barticeşti (1 august 2001 – 1 septembrie 2015). De la 1 septembrie 2015 s-a retras la Oneşti.

Cât a fost paroh la Faraoani, a coordonat construirea oratoriului „Sfânta Cruce”, a dispensarului „Sfântul Iosif”, a locuinţei surorilor „Maria Bambina”, a clădirii cunoscute sub numele de „Casa Noastră”; la biserică a coordonat diferite lucrări de întreţinere, inclusiv pictura interioară. De asemenea, a ţinut misiuni populare în diferite parohii şi exerciţii spirituale pentru candidaţii la preoţie.

Sicriul cu trupul neînsufleţit a fost depus în biserica din Frumoasa.

Miercuri, 2 decembrie, la ora 17.00, în biserica din Barticeşti, unde părintele a slujit 14 ani, va fi celebrată o Liturghie cu recviem.

Liturghia de înmormântare va fi celebrată, joi, 3 decembrie, la ora 11.00, în biserica din satul natal.

COMENTARII

WORDPRESS: 0