Prima paginăActualitateNeamt

Preoții vor propovădui implicarea civică

Dimensiune text

Feţele bisericeşti vor da o mână de ajutor oamenilor legii.

hoti 2În primele nouă luni ale acestui an, la Roman s-au înregistrat cu 22 mai multe furturi din buzunare, poşete şi genţi, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, arată o analiză a poliţiştilor. Situaţia este similară şi în municipiul reşedinţă de judeţ, motiv pentru care poliţiştii nemţeni au lansat campania „Hoţii nu sunt buni creştini!”. Această campanie se va derula până la sfârşitul acestui an şi are ca scop creşterea gradului de informare a cetăţenilor cu privire la prevenirea furturilor din buzunare, poşete, genţi comise pe fondul neatenţiei/neglijenţei. Oamenii legii au accentuat importanţa activării spiritului civic în rândul cetăţenilor şi adoptării unei atitudini preventive, în scopul anti-victimizării populaţiei. De asemenea, între poliţişti şi reprezentanţii bisericii ortodoxe a avut loc un dialog constructiv. Mesajul transmis către preoţi s-a dorit a fi unul prin care aceştia să propăvăduiască în parohii pericolele la care se pot expune enoriaşii în cazul neluării măsurilor de siguranţă şi neimplicării în acţiuni preventive.

„Implicarea clerului bisericesc în acţiuni cu caracter preventiv  este de bun augur, dat fiind faptul că biserica trebuie să împărtăşească adevărul, iar poliţia trebuie să-l apere”, se arată într-un document al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

COMENTARII

WORDPRESS: 0