Prima paginăActualitateRoman

Premiu pentru Roman în competiţia „Oraşul Reciclării”

Dimensiune text

Municipiul Roman a fost premiat pentru cantitatea de deşeuri colectate separat, raportată la numărul de locuitori. Autorităţile locale speră să poată continua activităţile care să menţină Romanul în topul celor mai curate oraşe din ţară.

ecoroma 02Municipiul Roman a fost premiat pentru cele mai multe deşeuri de ambalaje colectate separat per locuitor, la categoria „Luptător”, în cadrul competiţiei iniţiată de Eco-Rom Ambalaje, intitulată „Oraşul Reciclării”. Competiţia a adunat la start 32 de municipii din toată ţara, iar Romanul a reuşit să fie, şi anul acesta, unul dintre oraşele care acordă o mare importanţă curăţeniei. Înscrierea în competiţia „Oraşul Reciclării” a reprezentat, pentru municipiul Roman, posibilitatea de a oferi un motiv imediat pentru ca cetăţenii să colecteze gunoaiele separat.

Pentru stabilirea câştigătorilor, organizatorii au luat în calcul colectarea separată a deşeurilor în primele şase luni ale acestui an. În jumătate de an, municipiul Roman a colectat selectiv peste 120.000 de kilograme de deşeuri, raportat la o populaţie de 47.000 de locuitori. „Noi am început demult lupta pentru promovarea colectării selective şi ne bucurăm că eforturile noastre, ca operator de salubritate, sunt apreciate. Acest lucru este posibil şi datorită bunei colaborări cu administraţia locală, în mod special cu domnul primar. Vom continua să derulăm proiecte pentru un oraş cât mai curat, aşa cum am făcut şi până acum”, a afirmat Ionel Ciocan, directorul general a SC Rossal SRL Roman, operatorul zonal de salubritate.

ecoroma 03La ediţia anterioară a competiţiei „Oraşul Reciclării”, care s-a desfăşurat în perioada 1 septembrie 2012 – 28 februarie 2013, la Roman au fost colectate separat 133.022 de kilograme de deşeuri de ambalaje. „Premiul de anul acesta este o recunoaştere a eforturilor nostre şi un element de mândrie, pentru că suntem printre primele oraşe din ţară la capitolul curăţenie şi salubritate. Acest premiu ne obligă să continuăm acest drum şi pe viitor, fiindcă acum noi am trecut doar o etapă, mai este mult până la o colectare selectivă a deşeurilor performantă. Mulţumesc compartimentului de Mediu şi Ecologie Urbană din primărie, mulţumesc operatorului Rossal pentru buna şi corecta colaborare, dar, mai ales, mulţumesc romaşcanilor că luptă pentru oraşul lor”, a spus Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.

ecoroma 05Marele câştigător al concursului de anul acesta este municipiul Sfântu Gheorghe. Odată cu obţinerea titlului de „Oraşul Reciclării”, Sfântu Gheorghe a câştigat şi marele premiu: amenajarea unei zone 100% eco Wi-Fi, un spaţiu inedit de relaxare, realizat din materiale reciclate şi cu acces liber la internet, în valoare de 12.000 euro. Locuitorii îşi vor putea petrece timpul liber în această zonă în prima parte a anul viitor.

COMENTARII

WORDPRESS: 0