Premii pentru șahiștii de la Școala nr. 6

Școala nr. 6 din Roman, din cartierul Nicolae Bălcescu, a găzduit, miercuri, a IV-a ediție a concursului de șah intitulat „Șahul – prietenul meu„. La concurs s-au înscris 20 de copii, care au făcut un simultan de șah cu preotul Gheorghe Miron, cunoscut pentru pasiunea lui pentru sportul minții.

 

Premiile puse în joc, dar și tradiția acestui concurs, au fost motive pentru care copiii s-au așezat în număr mare în fața tablei de șah. După trei ore de concurs, au fost desemnați și cîștigătorii. Premiul I a fost obținut de elevul Lorin Iftinca (clasa a VIII-a), premiul II a revenit elevului Alin Pătrașcu (clasa a VII-a), iar premiul III a fost acordat de Ionuț Isciuc (clasa a VIII-a). Cîștigătorii primelor trei locuri au fost răsplătiți cu premii în bani, în valoare de 100 lei, 80 lei, respectiv 60 lei.
Cele trei mențiuni au fost cîștigate de elevii Alexandru Gheorghiu (clasa a VIII-a), Robert Andriescu (clasa a VII-a) și Vlăduț Rotaru (clasa a VII-a), care au constat în premii de 40 lei. Concursul a fost organizat în cadrul parteneriatelor „Școală – Biserică” și „Școală – Bibliotecă”.
Premiile în bani au fost oferite de cele două două parohii incluse în proiect: Parohia „Sfîntul Ilie” din Roman (preot paroh Ioan Movileanu) și Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Roman (preot paroh Alexandru Zamfir).


COMENTARII

WORDPRESS: 0