HomeSocialEducatie

Premii pentru cea mai activă „Patrulă de reciclare”

Patrula de reciclare a Colegiului Tehnic „Petru Poni” a fost desemnată cea mai activă din judeţ. Elevii au primit diplome şi câte un mp3player.

Cea mai activă patrulă de reciclare din judeţ, patrula Colegiului Tehnic „Petru Poni”, a fost premiată joi, 5 iunie, de către reprezentanţii Asociaţiei Române pentru Reciclare, RoRec, iniţiatorii proiectului. Cei 20 de elevi, membri ai patrulei, au primit diplome şi câte un mp3player, iar profesorul coordonator al echipei, Iulia Dimitriu, a primit o tabletă, premiile fiind acordate de coordonatorul local al proiectului, Adriana Ioniţă. Patrula de la „Petru Poni” a obţinut distincţiile după o luptă strânsă cu colegii de la Colegiul Tehnic „Miron Costin”, care s-au clasat doar la câteva puncte diferenţă. În calitate de finalişti ai competiţiei, membrii Patrulei de reciclare de la „Miron Costin” au primit diplome şi tricouri.

„Participanţii s-au dovedit entuziaşti, dedicaţi şi cu un simţ civic care a făcut ca jurizarea să fie o misiune extrem de dificilă. Cu o energie de invidiat, copiii au reuşit ca mesajul colectării selective a deşeurilor electrice şi al protecţiei mediului să depăşească zidurile şcolii, să ajungă în familii, dar şi în toate comunităţile. Cei de la «Petru Poni» au organizat numeroase activităţi de informare, campanii, chiar şi un flash mob pe teme ecologice. În judeţul Neamţ, am avut 33 de şcoli înscrise în competiţie, în finală reuşind să intre şcolile care au reuşit să atingă pragul minim de colectare, de patru kilograme de deşeuri pentru fiecare membru al patrulei”, a spus coordonatorul local al proiectului, Adriana Ioniţă.

Chiar dacă elevii intră în vacanţă, activitatea de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice continuă până pe 31 august. Persoanele fizice sau agenţii economici sunt aşteptaţi să colecteze selectiv. Cei care deţin deşeuri electrice mici (aparate mici, baterii, becuri, neoane) le pot duce la oricare din punctele de colectare permanente. Pentru deşeurile de mari dimensiuni, este suficient un apel gratuit la Tel Verde 0800 444.800 şi echipa RoRec va ridica deşeurile de la domiciliu. „Cantităţile colectate până la 31 august vor fi calculate în contul Patrulei judeţene şi vor creşte şansele acesteia la premiul naţional – Ziua Patrulei de Reciclare, dedicată tuturor patrulelor dintr-un judeţ şi celor care le-au fost alături”, a spus coordonatorul local al proiectului, Adriana Ioniţă.

Comentarii

WORDPRESS: 0