Articol publicat în data de: joi, 17 Noi 2016



Premii în echipamente electronice și IT pentru profesori, în competiția Digitaliada

 

fundatia-orange_concurs-materiale-digitaleFundaţia Orange lansează, în cadrul Digitaliada, un concurs ce oferă premii constând în echipamente electronice și IT pentru cele mai originale materiale digitale ce pot fi utilizate de profesori la ciclul gimnazial. Concursul se adresează în principal cadrelor didactice din orice școală din România, dar și tuturor persoanelor de peste 18 ani interesate să creeze și să distribuie publicului larg materiale didactice în format digital, ce pot fi folosite în predarea oricărei discipline școlare de la clasele V-VIII.

Competiţia se desfăşoară pe platforma online www.digitaliada.ro în perioada 17 noiembrie 2016 – 25 aprilie 2017. Materialele digitale pot fi depuse în concurs prin intermediul unui formular de înscriere ce poate include informații sub formă de text, audio-video, aplicaţii sau imagini.

Toate materialele înscrise în concurs trebuie să fie originale, acestea urmând a fi evaluate de o comisie de experţi în educaţie digitală.

„Un sistem educaţional modern, adaptat secolului XXI, necesită, alături de metode noi de predare, utilizarea unor materiale digitale interactive care să stimuleze creativitatea, să fie practice şi să faciliteze o implicare mai mare a elevilor la ore. Ştim că în România există profesori ce crează propriul conţinut digital pentru ore şi, prin intermediul acestui concurs, dorim să-i încurajăm pe toţi cei interesaţi de educaţie digitală să realizeze materiale şi să le încarce pe platforma Digitaliada. Ȋn acest fel, un număr cât mai mare de persoane va putea avea acces gratuit la aceste resurse”, a declarat Dana Deac, preşedinte al Fundaţiei Orange.

Digitaliada este un proiect – pilot cu mai multe componente ce este desfăşurat de Fundaţia Orange în zece şcoli din zona rurală pe parcursul anului şcolar 2016 – 2017. Proiectul urmăreşte crearea unor modele de bune practici ce propun un proces de învățare continuă pentru profesori şi adaptarea lor la metode de predare moderne precum şi îmbunătăţirea performanţelor şcolare ale elevilor prin folosirea tehnologiei.

Competiţia #digitaliada contribuie la promovarea educaţiei digitale în România prin motivarea profesorilor de a crea conţinut digital propriu, inovator, destinat folosirii la orele de clasă.

Digitaliada se desfășoară cu sprijinul Direcției Generale de Învățământ Preuniversitar din cadrul Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice. Proiectul este implementat cu sprijinul ONG-urilor Asociația Actori Europeni, Asociația Cartea Daliei, Asociația Societatea Online și Fundația Noi Orizonturi.

Regulamentul concursului poate fi consultat aici.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close