Prefectura Neamț: 352 de persoane din județ în autoizolare la domiciliu, 4 în carantină

Prefectura Neamț: 352 de persoane din județ în autoizolare la domiciliu, 4 în carantină

Dimensiune text

 

Vineri după-amiază, 6 martie, Prefectura Neamț a emis o nouă informare referitoare la situația din județ, în contextul pericolului reprezentat de coronavirusul COVID-19.

Astfel, la această dată, în județul nostru se află în carantină, patru persoane. Și cel de-al doilea test aplicat acestora a ieșit negativ pentru infecția cu coronavirus, iar în cursul acestei zile se recoltează cel de-al treilea test. Sunt în autoizolare la domiciliu 352 de persoane, din 54 de localități ale județului.

„Cu privire la persoanele care nu au respectat regimul de autoizolare părăsind locuința, Serviciul de Control în Sănătate Publică a efectuat verificări în teren și în două situații s-au întocmit două procese verbale de constatare și sancționare a contravenției prevăzută de articolul 34, litera m, din HG 857 din 2011, referitoare la nerespectarea de către persoane fizice, suspecţi şi convalescenţi de boli transmisibile, contacţi şi purtători sănătoşi de germeni patogeni, precum şi de către persoane juridice a măsurilor prevăzute de normele în vigoare, în scopul prevenirii şi combaterii bolilor transmisibile. Sancțiunea prevăzută este amendă de la 10.000 de lei la 20.000 de lei pentru persoanele fizice. S-a aplicat sancțiunea maximă în cazul unui cetățean din localitatea Oglinzi – Neamț”, precizează reprezentanții Prefecturii Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0