Prima paginăSocial

Prefectul județului Neamț: „Credincioșii catolici din județul Neamț vor putea participa la Slujba de Înviere, cu respectarea regulilor de protecție”

Prefectul județului Neamț: „Credincioșii catolici din județul Neamț vor putea participa la Slujba de Înviere, cu respectarea regulilor de protecție”

Dimensiune text

Participarea la Slujba de Înviere a credincioșilor catolici va fi permisă în toate localitățile din județul Neamț, indiferent de rata de incidență a cazurilor de COVID-19, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, când va fi permisă circulația persoanelor în afara locuințelor, în intervalul orar 20.00 – 2.00, a anunțat vineri Prefectura Neamț

Deplasarea și participarea la slujbele religioase se va face, însă, doar cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Credincioșii trebuie să poarte obligatoriu masca de protecție, care să acopere gura și nasul, iar la intrarea în lăcașul de cult sau în locațiile unde se organizează slujbe trebuie să își dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziție de organizatorii evenimentului religios.

Pentru participanții la slujbe, trebuie asigurată o suprafață de minimum 4 metri pătrați pentru fiecare persoană și o distanță de minimum 2 metri între persoane, dacă slujba se desfășoară în interior, și o distanță de 1,5 metri, în cazul ceremoniilor oficiate în aer liber. Pe cât posibil, intrarea și ieșirea în biserici se va  realiza prin circuite separate, semnalizate corespunzător, și se va interzice accesul celor care prezintă simptome evidente de infecție respiratorie (tuse, strănut etc).

„Slujbele se vor putea desfășura în interiorul sau în exteriorul lăcașurilor de cult. Organizarea de procesiuni sau pelerinaje religioase este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședinţa în localitatea unde se desfășoară acestea. În speranța că toate aceste reguli vor fi respectate, în noaptea de Înviere și în următoarele zile, astfel încât incidența cazurilor să nu crească în județul nostru, conducerea și colectivul Prefecturii Neamț le urează credincioșilor catolici un Paște binecuvântat, cu sănătate, liniște și lumină!”, a transmis prefectul județului Neamț, George Lazăr.

 

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0