Prima paginăNeamt

Potopul alb a blocat din nou satele

Dimensiune text

Drumul județean Stejaru – Valea Ursului a fost închis de autoritățile județene duminică dimineață. Autoritățile locale de la Ion Creangă au declarat închis drumul comunal Ion Creangă – Averești.

 

 

Ca urmare, școala din satul Averești nu va funcționa luni, 17 decembrie. „De această dată, problema nu este ninsoarea, ci vântul. Dimineață, trei mașini care au mers la oborul din comuna Oniceni au blocat drumul între Stejaru și Valea Ursului, fiind scoase cu greu de utilajele de deszăpezire. Greu am scos și o salvare sosită în satul Averești pentru un cetățean care a făcut o hemoragie. Lucrăm la deszăpezirea drumului Ion Creangă – Recea, dar, dacă vântul continuă să bată, sunt condiții ca acesta să fie înfundat din nou„, a spus Petrică Prichici, primarul comunei Ion Creangă.

Drumul județean 157 A Dulcești – Talpa este în continuare închis. „Am vorbit cu domnul prefect și ne-a spus că este posibil ca în această noapte să ne trimită o freză pentru a interveni pe drumul județean. Pînă atunci, împreună cu beneficiarii Legii 416, deszăpezim gospodăriile bătrânilor bolnavi și singuri„, a spus Dan Relu Grigore, viceprimarul comunei Văleni.

Cursurile școlilor din comuna Văleni rămân închise până la deblocarea drumului județean.

De la ieșirea din Sagna înspre Bîra și Boghicea, drumul este blocat. „Nu se poate ajunge în comuna Stănița. Nu putem interveni din cauza vântului. Nici nu se cunoaște că a trecut freza pe drum. Zăpada s-a topit, este grea, iar utilajele fac cu greu față. Nici în două săptămâni nu reușim să deblocăm drumurile„, a precizat Laurențiu Bebi Todireanu, primarul comunei Stănița.

Din cauza ninsorii și a vântului, școlile din comuna Stănița vor fi închise luni.

COMENTARII

WORDPRESS: 0