Portofel găsit și predat la Poliția Roman

Portofel găsit și predat la Poliția Roman

 

 

La data de 22 mai, la Poliția municipiului Roman s-a prezentat o femeie, care a predat un portofel pe care l-a găsit, în aceeași zi, în zona unei piețe din Roman. Femeia, dând dovadă de înalt spirit civic, s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Roman, unde a predat portofelul găsit ce conținea o sumă de bani, pentru a fi înapoiați aparținătorului.

„Până în prezent, nu a fost înregistrată nicio sesizare privind pierderea unei sume de bani și nicio persoană nu s-a prezentat pentru a-i revendica. Persoana care i-a pierdut este așteptată la Poliția municipiului Roman, pentru a-și recupera portofelul, numai după ce va face dovada că îi aparține. Mulțumim cetățenilor care își asumă un rol activ în viața comunității și vin în sprijinul oamenilor legii. Polițiștii așteaptă aparținătorul, pentru a-și recupera banii”, au transmis reprezentanții IPJ Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0