Polițiștii se vor uita după centura de siguranță

Timp de cinci zile, polițiștii vor verifica dacă șoferii și pasagerii autoturismelor poartă centura de siguranță. Abaterea de la această obligație înseamnă amendă de cel mult 210 lei.

 

În perioada 10 – 16 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț vor acționa pe linia folosirii centurii de siguranță, în cadrul campaniei preventive „Seatbelt”, activitate care este coordonată de Organizația Polițiilor Rutiere Europene (TISPOL).
Scopul acestei acțiuni este reprezentat de conștientizarea participanților la trafic asupra importanței utilizării centurii de siguranță și sancționarea nerespectării acestei obligații prevăzute de legislația rutieră.

Polițiștii rutieri vor efectua controale pe parcursul întregii săptămîni, urmărindu-se gradul de folosire a centurii de siguranță, atît de către conducătorii auto, cît și de către pasagerii din autovehicule. Pe parcursul acțiunilor, vor fi verificate toate categoriile de autovehicule, înmatriculate în Romania sau în alte state.

Conducătorii de autovehicule și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate trebuie să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice. Nefolosirea centurii de siguranță de către conducătorii auto se sancționează cu două – trei puncte amendă (140 – 210 lei) și două puncte penalizare, iar de către pasageri – cu aceeași amendă, fără aplicarea punctelor de penalizare. Copiii cu vîrsta sub 12 ani sau cu înălțimea sub 150 centimetri trebuie să poarte centuri de siguranță adaptate greutății și dimensiunilor lor, iar cei cu vîrsta sub trei ani se transportă numai în dispozitive de reținere omologate. Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vîrstă de pînă la 12 ani pe scaunul din față, chiar dacă sînt ținuți în brațe de persoane majore, în timpul deplasării pe drumurile publice.

Se exceptează de la obligația de a purta centura de siguranță: conducătorii de autoturisme pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staționează, femeile în stare vizibilă de graviditate, conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, cînd transportă pasageri, persoanele care au certificat medical în care să fie menționată afecțiunea care contraindică purtarea centurii de siguranță și instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învață să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autorității competente în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere.


COMENTARII

WORDPRESS: 0