Polițiștii, la datorie în minivacanța de 1 mai. Vor fi monitorizate mai ales căile spre zonele de agrement

Polițiștii, la datorie în minivacanța de 1 mai. Vor fi monitorizate mai ales căile spre zonele de agrement

Dimensiune text

 

În perioada 1 – 3 mai, poliţiştii vor fi prezenți în teren, zilnic, pe raza întregului județ, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea ilegalităților, dar și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale impuse în perioada stării de urgență, informează IPJ Neamț.

Pentru a se asigura că măsurile dispuse sunt respectate, precum și în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice, polițiștii rutieri vor intensifica acțiunile și vor monitoriza arterele rutiere care duc spre zonele de agrement, atât în mediul urban, cât și rural.

Polițiștii atrag atenția tuturor cetățenilor asupra respectării regulilor de disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu, distanțării sociale și intervalului orar de deplasare și reamintesc că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni de la 2.000 de lei la 20.000 de lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 de lei la 70.000 de lei, pentru persoane juridice.

De asemenea, reprezentanții IPJ Neamț subliniază că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de convieţuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanţelor Militare, fiind manifestată toleranță zero faţă de cei care nu înţeleg să respecte efortul colectiv depus în limitarea riscului de răspândire a virusului.

„Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice implicate în supravegherea modului în care se respectă prevederile legale în vigoare, sunt pregătiți să intervină prompt acolo unde se constată încălcări ale legii. Pe perioada minivacanței se acționează cu efective mărite, astfel alături de structurile de ordine publică și rutieră, polițiștii de investigaţii criminale, cei din cadrul structurilor de arme, explozivi, substanţe periculoase și luptătorii de la acțiuni speciale vor acționa cu promptitudine pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale. Trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, din care putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și vom acționa, în continuare, împreună. Vă rugăm să rămâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi!”, au mai precizat reprezentanții IPJ Neamț.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0