Prima paginăNeamt

Polițiștii, „dezbrăcați” de șefii MAI

Dimensiune text

Polițiștii din Neamț cer șefilor din MAI să li se acorde norma de echipament aferentă anului în curs. Reprezentanții ministerului au plătit, până acum, câteva milioane de lei pentru a acoperi datorii din 2011 sau mai vechi.

 

 

Polițiștii nemțeni se plâng de faptul că nu au primit banii aferenți anului 2012 pentru achiziționarea echipamentului. Trebuie precizat că, spre deosebire de alte categorii de bugetari, oamenii legii primesc, în fiecare an, o sumă pentru achiziționarea echipamentului. Norma pentru achiziționarea echipamentului este de aproximativ 2.000 de lei pe an, bani pe care îi primește, personal, fiecare angajat. Acesta are obligația ca, din această sumă, să își cumpere uniforma de serviciu pentru a avea o prezență decentă în timpul serviciului. Dacă polițistul nu a uzat încă uniforma și nu are nevoie de o alta nouă, acei bani îi rămân pentru uzul personal. Suma necesară echipamentului nu este aceeași pentru toată lumea, un agent de poliție primind mai mulți bani decât un ofițer pentru achiziționarea uniformei. „Anul acesta, noi am primit abia sumele restante pentru echipamentul din 2011. Nu e normal să ne târguim pentru ceea ce ni se cuvine de drept”, a afirmat agentul șef Ioan Cănăru, vicepreședintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție (SNAP) din România.

Reprezentanții Ministerului de Interne au rămas restanți față de polițiști cu norma pentru echipament, în condițiile în care au fost plătite datorii istorice, în valoare de câteva milioane de lei, către terți, cum este Serviciul de Medicină Legală. În schimb, norma de hrană ajunge la timp în fiecare lună. Norma de hrană este în valoare de aproximativ 700 lei în fiecare lună.

Un alt beneficiu pe care îl au polițiștii este compensația pentru chirie. Dacă un polițist este detașat în interes de serviciu în altă localitate decât cea de domiciliu, acestuia i se asigură locuință de serviciu sau i se decontează chiria, în limita a 50% din salariul de bază al angajatului.

În afară de aceste drepturi, polițiștii mai primesc, lunar, diverse sporuri, cum ar fi sporuri de periculozitate, confidențialitate, fidelitate, în funcție de fișa postului fiecăruia. Aceste sporuri se adaugă salariului de bază și înseamnă o majorare de 10 până la 50% a veniturilor lunare.

Prima tranșă din banii pentru echipament va ajunge la polițiștii nemțeni în perioada următoare. Sumele primite de oamenii legii vor însemna cel mult o pătrime din valoarea totală a normei aferente anului în curs.



COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • mihai geo 8 ani

    o pereche de pantaloni si o camasa cat pot fi purtate 1 an ? rautacios asta care a scris articolu

  • Aly 8 ani

    Din articolul acesta reiese faptul ca politistii au la bani de ii arunca pe geam. Cate sporuri…cate indemnizatii…domnule jurnalist fi mai precis te rog…si precizeaza faptul ca salariul de baza al unui politist este de 900 lei peste care se adauga aceea norma de hrama imensa de 700 lei iar sporurile alea multe adunate nu fac mai mult de 100 lei deci salariul ar fi undeva la 1700lei. ENOOOORM! NU-I ASA??? iar cei 2000 lei pe an pt echipament..pe care unii politisti cu vechime de 2 3 ani nu i au vazut niciodata sunt prea mult!!!! Adica domnule jurnalist stiai ca o pereche de pantaloni pt echipament costa 100 lei??? si o banala camasa cu maneca scurta costa 80 lei ?? si o amarata de cascheta mai bine de 100 lei???? ca sa nu zic ca un bluzon e undeva la 200 lei….si apoi domnule jurnalist crezi ca poti purta aceeasi pereche de pantaloni zilnic timp de un an si totusi sa ai o tinuta decenta???? crezi ca pantalonii astia nu se rup cand politistii alerga prin boscheti sau prin paduri sau pe campuri dupa hoti??? asa ca domnule jurnalist inainte de a face un articol in care sa sugerezi bogatia politistilor din Romania te rog sa te informezi mai bine sau daca nu lasa te de scris!!!!