Polițiștii au plantat sute de puieţi, la Vulpășești

Polițiștii au plantat sute de puieţi, la Vulpășești

Dimensiune text

 

În cadrul evenimentului „Luna pădurii”, polițiștii nemțeni au continuat, alături de reprezentanții Direcției Silvice, acțiunea de împădurire, pentru protejarea și regenerarea naturii.

La inițiativa Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, Direcția Silvică Neamț a derulat această campanie, la care au aderat polițiștii Secției de Poliție Rurală Sagna și unități de învățământ. Astfel, în cursul zilei de joi, 6 aprilie, sute de puieţi de stejar, fag, gorun sau frasin au fost plantaţi în zona localității Vulpășești.

„În felul acesta, poliţiştii și-au dovedit sprijinul pentru susţinerea regenerării pădurilor, nu doar prin activităţi de prevenire şi combatere a delictelor silvice, ci şi prin participarea efectivă la astfel de acţiuni benefice pentru mediul înconjurător și, implicit, pentru cetățeni”, precizează un comunicat al IPJ Neamț.

O acțiune similară a avut loc pe 24 martie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Pădurilor, când polițiștii Secției de Poliție Rurală Sagna au participat la împădurirea zăvoiului de lângă râul Siret, din localitatea Ion Creangă, alături de inginerii silvici.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0