Polițiștii au petrecut weekend-ul în stradă

Dimensiune text

Sâmbătă, 30 martie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au desfășurat o acțiune pe linia combaterii excesului de viteză, pentru depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracțiuni la regimul circulației rutiere.

 

 

În cadrul acțiunii au fost aplicate 201 sancțiuni, în valoare de 20.900 de lei, din care 134 pentru depășirea limitei legale de viteză, trei pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 26 pentru nepurtarea centurii de siguranță. Au fost reținute și opt permise de conducere, din care două pentru viteză nelegală și au fost constatate patru infracțiuni.

Alți oameni ai legii au asigurat, în zilele de 30 și 31 martie, măsuri de ordine și siguranță publică, organizate în contextul Sfintelor Sărbători ale Paștelui Catolic, pentru asigurarea unui climat de siguranță civică și prevenirea tulburării ordinii publice, premergător și pe timpul activităților religioase, precum și pe timpul prezenței turiștilor în stațiuni.

În cadrul acțiunii au fost constatate șapte infracțiuni de natură judiciară și opt de natură economică, au fost aplicate 334 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 48.800 lei, din care 218 la regimul circulației rutiere și 85 la sancționarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.



COMENTARII

WORDPRESS: 0