Prima paginăSocial

[VIDEO] Polițiștii au demarat campania de prevenire a furturilor din locuință „Hoții îți invadează intimitatea”

[VIDEO] Polițiștii au demarat campania de prevenire a furturilor din locuință „Hoții îți invadează intimitatea”

Dimensiune text

 

Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Neamț a lansat la nivel local joi, 12 decembrie, campania națională de prevenire a furturilor din locuințe intitulată „Hoții îți invadează intimitatea”, campanie ce are ca scop conştientizarea cu privire la rolul şi importanţa măsurilor preventive în protejarea bunurilor din locuinţe, informează IPJ Neamț.

Deschiderea campaniei a avut loc la Shopping City Piatra Neamț în intervalul orar 13.00 – 15.00, ocazie cu care cetățenii au fost informați cu privire la modalităţi de prevenire a furturilor din locuință şi la impactul pe care un astfel de eveniment îl poate avea la nivel personal.

Conceptul creativ al iniţiativei din acest an folosește o tehnologie de actualitate, consumată de toate grupele de vârstă, care stârneşte interes și expune beneficiarii la o experiență virtuală ce are corespondent în realitate.

Astfel, cetăţenii s-au transpus în martori la un furt din locuinţă și au avut ocazia să înţeleagă modul de acţiune al infractorilor şi urmările unei astfel de infracţiuni. Cu ajutorul unor ochelari speciali VR (Virtual Reality), cetăţenii au putut vedea practic cum hoţii intră într-o locuinţă pentru a fura, fără ca ei să poată interveni pentru a opri acest furt. Aceste interacţiuni au fost completate de discuţii cu poliţiştii specializaţi în prevenirea criminalităţii, care au transmis recomandări adecvate pentru contracararea activităţii hoţilor.

Campania este susţinută de spoturi audio și video tematice ce vor fi distribuite prin intermediul mijloace de informare în masă dar vor putea fi vizionate şi în cadrul unor întâlniri cu grupuri ţintă şi prin organizarea de acţiuni în locuri publice.

Campania se desfășoară în perioada decembrie 2019 – februarie 2020 și se adresează, în special, persoanelor care locuiesc în imobile tip bloc de apartamente, din mediul urban. Iniţiatorii acestei campanii sunt: Inspectoratul General al Poliției Române – Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității și Feroneria Prod S.A. Arad.

În acest sens, Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț, prin Compartimentul de Analiza și Prevenire a Criminalității vă recomandă:

CASA SIGURĂ – VACANȚĂ FĂRĂ GRIJI

  1. Fii cu un pas înaintea hoților
    • Fă-ți o listă de control cu toate măsurile de siguranța posibile și verifică-le înainte de plecarea în vacanță;
    • Când lipsești de acasă, asigură-te ca toate ușile și ferestrele sunt încuiate;
    • În cazul în care lipsești o perioada mai lungă de timp, roagă-ți prietenii sau vecinii apropiați să treacă pe la tine, să ridice corespondența;
    • Instalează un sistem de alarmare în locuința.

  2. Dacă locuiești la bloc
    • Încuietoarea de la ușa locuinței trebuie să nu permită accesul, din exterior, la șuruburile de prindere, iar butucul yalei să fie complet introdus în corpul ușii, pentru a evita prinderea și ruperea lui;
    • Dacă locuiești la parter sau la etajul 1, grilajele de la ferestre îi descurajează pe hoți.

  3. Mai mult, solicită administrației
    • Montarea unui interfon la intrarea în scară și utilizarea în mod corect pentru a ști exact cine intră în clădire;
    • Dotarea cu încuietori corespunzătoare a ușilor de la subsol, terase sau intrări suplimentare;
    • Iluminarea bună a holurilor și palierelor blocului.

  4. În plus, daca locuiești la casă, poți opta pentru
    • Supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfășurată în curtea casei;
    • Iluminare cu senzori de mișcare;
    • Protecție perimetrală ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curte.

ȘI LUMEA VIRTUALĂ ESTE PARTE DIN VIAȚA NOASTRĂ

• Atunci când plecați pentru o perioada mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet;
• Nu vă transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori. Faceți-le inaccesibile pentru persoane necunoscute și manifestați o atenție sporită la datele personale și fotografiile pe care le postați;
• Evitați prieteniile cu persoane pe care nu le cunoașteți în realitate și nu dezvăluiți date despre dumneavoastră celor pe care „i-ați întâlnit” doar în mediul online.

 

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0