Prima paginăActualitateNeamt

Poliţişti cercetați penal în cazul minorei agresate în sediul Poliţiei Piatra Neamţ

Dimensiune text

Sunt cercetaţi atât cei care au participat la agresiune, cât şi cei care care au publicat imaginile. Şeful Poliției municipiului Piatra Neamț, Cezar Filip, a demisionat din funcţie.

Ofiţeri din cadrul Direcţiei de Control Intern a Inspectoratului General al Poliţiei Române au ajuns în judeţul Neamţ, din dispoziţia inspectorului general al Poliţie Române, ca urmare a faptului că în presă au apărut imagini filmate într-un biroul al Poliţiei municipiului Piatra Neamţ. În imagini se vedea cum Cezar Filip, şeful Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, bătea o minoră. Reprezentanţii Direcţiei de Control Intern care au fost trimişi miercuri la Piatra Neamţ au efectuat verificările necesare în doar câteva ore.

„Comisarul şef Cezar Filip a demisionat din funţia de şef al Poliţiei municipiului Piatra Neamţ. În cazul lui şi al ofiţerului care se afla în birou la acel moment se efectuează cercetări disciplinare şi a fost sesizat Parchetul competent, pentru continuarea cercetărilor. În ceea ce-i priveşte pe poliţiştii care au publicat acele imagini, aceştia vor fi cercetaţi disciplinar şi li se va întocmi dosar penal pentru încălcarea prevederilor articolului 304 din Codul Penal”, a afirmat comisarul şef Paul Tablan, inspectorul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ.

În articolul 304 din noul Cod Penal se precizeză: „divulgarea, fără drept, a unor informaţii secrete de serviciu sau care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane juridice, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă”. „Deocamdată au fost identificaţi doi poliţişti: ofiţerul de serviciu şi ajutorul ofiţerului de serviciu. Dacă vor fi condamnaţi, aceştia vor fi excluşi din Poliţie”, a precizat comisarul şef Paul Tablan. La conducerea Poliţiei municipiului Piatra Neamţ a rămas comisarul şef Mircea Bejenaru, cel care a fost, până ieri, adjunctul lui Cezar Filip.

Adolescenta de 14 ani, care a fost agresată de fostul şef al Poliţiei Piatra Neamţ, fusese adusă la sediul Poliţiei în urma unei infracţiuni de tâlhărie asupra unei bătrâne şi este cunoscută de către lucrătorii de Poliţie ca fiind suspectă în mai multe cazuri de tâlhărie şi furt. Anul trecut, aceasta a fost cercetată în cazul unei infracţiuni în urma căreia victima a decedat.



Articol mai nou

COMENTARII

WORDPRESS: 6
  • luci 7 ani

    Imi pare bine sa vad ca vor fi esclusi din politie si cei care au divulgat acest filmat……datorita lor noi am aflat de acest abuz…… bravo… si daca ei nu divulgau acest filmat……nimeni nu mai stia nimic….hmmmm….cine stie cate se intampla in interiorul sediilor publice……

  • emi 7 ani

    Au triumfat infractorii!”Copila”hoata si participanta la doua omoruri poate sa se perfectioneze in continuare ,in liniste,legea o protejeaza!
    Si mai vrem sa fim aparati de hoti!

    • jonny 7 ani

      Nu au triumfat! Doar a demisionat! Sa te vad ce faci cand i se pune unuia pata pe tine si nu esti Berbeceanu! Comisarul a stat la tuhaus „doar” 6 luni pana cineva a considerat ca probele sunt masluite. „Militianul” asta nu e platit din bani publici sa bata!!! Doar sa cerceteze si sa trimita dosarele la procuror! Daca legea o lasa in continoare pe strada poate da scrie memorii catre legislatori cu energia economisita daca nu bate nimic!
      In alta ordine de idei vinovatul pentru ce s-a intamplat pe 8 martie sunt eu si tu, cel care citesti, ca nu am facut nimic de 24 de ani ca sa schimbam nimic in societatea noastra.

  • întrebare 7 ani

    Nu era mai corect ca ofiterul de serviciu să dea filmarea sefului IJP pentru a lua masurile necesare privind faptele ce s-au intamplat chiar in incinta sediului ? ( nu să încarce filmul pe youtoube )

    • jonny 7 ani

      Chiar credeti ca aceste fapte nu sunt cunoscute? N-ar fi mai corect ca acele filme ce contin dovada unei infractiuni sa nu fie considerate secret de serviciu? De ce pana in momentul aparitiei filmului in spatiul public nu era in desfasurare nici o ancheta interna, nu mai vorbesc de un dosar penal…? Daca minora a avut antecedent de ce nu vorbeste nimeni despre serviciile de protectie a copilului din cadrul primariei?

  • mama omida 7 ani

    si nu uitati un lucru..cafteala aplicata intr’un sediu de politie ,indiferent cui ,este „un secret de serviciu”.