Articol publicat în data de: joi, 16 Feb 2012



Polițiști beți în timpul programului

Deși trebuie să fie un exemplu pentru societate, unii polițiști dau dovadă de slăbiciune în ceea ce privește stăpînirea viciilor. Cei prinși în off-side sînt sancționați disciplinar, chiar dacă acest lucru nu ajută cu nimic la repararea imaginii instituției pe care o reprezintă. Ofițerii superiori sancționați anul trecut sînt bănuiți de relații cu interlopi. În 2011, 27 de polițiști au fost sancționați de conducerea IPJ Neamț sau de șefii de la București.

 

 

Există un proverb românesc care spune că „nu există pădure fără uscături”. Lucru perfect valabil și pentru Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Neamț, care se poate „lăuda” cu 27 de polițiști sancționați disciplinar  în 2011. Unii dintre cei sancționați anul trecut au avut de suferit din cauza celebrului caz Mararu. Uciderea interlopului din Piatra Neamț a tras în jos mulți polițiști, începînd cu șeful IPJ Neamț de la acea vreme, Aurelian Vasea Șoric.

Membrii Consiliului Superior de Disciplină din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) au propus, în luna ianuarie 2011, mai multe sancțiuni, care au fost aprobate de ministrul Administrației și Internelor.
Astfel, comisarul șef Aurelian Vasea Șoric, șeful de atunci al IPJ Neamț, a fost destituit din poliție, la fel ca și agentul șef principal Vasile Babău, fostul șef de post din comuna Dochia. Agenții Ermil Paraschiv și Adrian Zaharia au fost sancționati cu mustrare scrisă, iar comisarul șef Gheorghe Chelaru a rămas fără 5% din salariu pe o perioadă de două luni.

În februarie 2011, șeful Poliției Române, chestorul Liviu Popa, a decis trecerea pe o funcție inferioară a comisarului șef Ioan Andrieș. Însă acesta ocupă în continuare funcția de adjunct șef al IPJ Neamț, pentru că decizia retrogradării a fost atacată în instanță. Cel de-al doilea adjunct, comisarul șef Stelică Bezim, a fost sancționat prin diminuarea drepturilor salariale pentru o perioadă de trei luni.

Tot în urma cazului Mararu a fost sancționat și comisarul șef Cristian Săvescu, șeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Neamț. Acesta a primit mustrare scrisă din partea Consiliului Superior de Disciplină al IGPR.

În afară de cei implicați în cazul Mararu, alți doi ofițeri superiori au fost sancționați de IGPR anul trecut. „Abaterile reținute în sarcina ofițerilor de poliție au fost neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici„, a afirmat inspector Cătălina Bădeanu, purtător de cuvînt al IPJ Neamț.

Dintre cei 20 de agenți de poliție sancționați în 2011, trei au fost implicați în cazul Mararu, ceilalți fiind sancționați pentru diverse nereguli. Un agent a fost trecut pe o funcție inferioară, pentru un altul s-a amînat promovarea în gradul profesional următor pentru o perioadă de un an, unuia i s-au diminuat drepturile salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, iar alți 14 au primit mustrări scrise. „Abaterile reținute în sarcina agenților de poliție au fost fie comportare necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei și probității profesionale a polițistului, fie neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici„, a aprecizat inspector Cătălina Bădeanu, purtător de cuvînt al IPJ Neamț.

Cel care a trecut pe o funcție inferioară este agentul de poliție Jănel Plăcintă. În 2010, acesta s-a suit băut la volanul mașinii de poliție și s-a răsturnat cu autoturismul într-un șanț. Sancțiunea a fost aplicată de IPJ Neamț în 2011, după ce instanța l-a condamnat pe agentul de poliție la un an de închisoare cu suspendare.

Un agent de poliție de la Poliția municipiului Roman a primit o mustrare scrisă din partea șefilor după ce, în primăvara anului trecut, a fost prins dormind în timpul programului. Cînd a fost prins, agentul de poliție Gabriel Butnaru ar fi trebuit să patruleze, în schimbul de noapte, împreună cu un coleg. Ofițerul superior care a făcut un control în seara respectivă l-a găsit pe colegul lui Butnaru patrulînd singur. Luat la întrebări, agentul a fost nevoit să-i spună ofițerului unde se află colegul. La acel moment, Gabriel Butnaru dormea în mașina persoanlă a unui alt polițist, autoturismul fiind parcat lîngă locuința proprietarului.

Surse din cadrul IPJ Neamț susțin că Butnaru era atît de beat încît, atunci cînd a fost trezit, a vomitat în mașina colegului. Acesta a fost trimis acasă și, pentru că se afla la prima abatere, a fost sancționat cu mustrare scrisă, în timp ce polițistul care l-a lăsat să doarmă în mașină a primit atenționare. Unii dintre colegii lui Butnaru susțin că agentul nu era beat, ci foarte obosit din cauza unor probleme personale.

În anul 2010, doar 18 polițiști din cadrul IPJ Neamț au fost sancționați disciplinar, cei mai mulți primind mustrări scrise.

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close