Politicienii au vrăjit. Nemțenii au ales. Tot ei suferă. PACT Neamț solicită public reprezentanților PNL, PSD, ALDE și PMP să respecte cetățenii

HomePolitica

Politicienii au vrăjit. Nemțenii au ales. Tot ei suferă. PACT Neamț solicită public reprezentanților PNL, PSD, ALDE și PMP să respecte cetățenii

 

PACT siglaAm asistat ieri la a doua încercare eșuată de constituire a Consiliului Județean Neamț și Consiliului Local Piatra Neamț, după ce liberalii au boicotat ședințele, dând impresia că ar dori și ei să intre în majoritatea constituită de PSD, ALDE și PMP. Situația nu ar fi fost total nouă, întrucât în Piatra Neamț a mai fost experimentat acum câțiva ani ”partidul Piatra Neamț”, cu rezultate care nu au fost și nu sunt deloc convenabile comunității.

Această goană după funcții și după bani publici o cunoaștem și o resimțim de 26 de ani, dar această ”obișnuință cu ideea” nu ne împiedică să ne revoltăm și să SOLICITĂM PUBLIC reprezentanților PSD, ALDE și PMP să facă publice protocoalele încheiate în vederea constituirii majorităților în CJ Neamț și CL Piatra Neamț, întrucât aceste negocieri vizează direct cetățenii și vor fi plătite din bani publici! Suntem convinși că aceste negocieri se referă în principal la proiectele pe care le vor susține împreună și nu doar la funcțiile ocupate, dar avem dreptul să cunoaștem aceste aspecte.

De asemenea, SOLICITĂM PUBLIC reprezentanților PNL să trateze responsabilitatea pe care au primit-o din partea cetățenilor cu demnitate și să onoreze funcțiile în care au fost aleși cu prezență activă, făcând o opoziție constructivă, susținând proiectele bune și blocând orice tentativă de abuz.

”Nu vreau să vă dau lecții, domnilor politicieni, dar colegii mei din PACT, acolo unde au obținut mandate de consilieri locali, și mă refer în special la orașul Bolintin Vale – județul Giurgiu și comunele Tămășeni – județul Neamț, Tortoman, județul Constanța, au rămas singurul partid de opoziție, întrucât toate celelalte formațiuni politice și-au dat mâna. Se pare că politicienii vechi se solidarizează cu ușurință atunci când le sunt amenințate practicile! Oare dacă PACT ar fi avut mandate în Consiliul Local Piatra Neamț, v-ați fi unit cu toții? Chiar și așa, noi am fi LUCRAT spre binele orașului, fiindcă și din această opoziție se poate face asta. Asemănările dintre acești politicieni și personajele lui Caragiale sunt izbitoare la mai bine de un secol. Astăzi, de la ora 18.00, la Piatra Neamţ, la Turnul lui Ștefan, împreună cu colegii din PACT vom citi câteva pasaje din opera lui Caragiale. Invităm toți cetățenii pasionați de opera maestrului nostru și care doresc să le transmită politicienilor un mesaj inspirat din Caragiale să ni se alăture”, a declarat Andrei Carabelea, Secretar General PACT.

Comunicat de presă PACT Neamţ

 

Comentarii

WORDPRESS: 0