Poliția solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea celor doi minori din Roman dispăruți de la domiciliu

Poliția solicită sprijinul cetățenilor pentru găsirea celor doi minori din Roman dispăruți de la domiciliu

 

Duminică, 10 septembrie, în jurul orei 13.00, Poliţia municipiului Roman a fost sesizată despre faptul că doi minori, de șapte ani, din Roman, au plecat de la adresele de domiciliu și nu s-au mai întors până în prezent.

Mai multe echipaje de poliție au fost mobilizate pentru identificarea minorilor, stabilindu-se că aceștia au plecat împreună în data de sâmbătă, 9 septembrie, orele 18.00, până la un magazin, şi nu s-au mai întors.

În continuarea activităților de căutare, specialiștii criminaliști împreună cu familia minorului Poiană Constantin, au reușit să realizeze portretul-robot al acestuia, având în vedere că nu exista nicio poză cu acest copil. Totodată, polițiștii au extins verificările și pe raza localităților limitrofe, minorii fiind dați în consemn și urmărire la nivel național.

Semnalmentele minorului Poiană Constantin – înălţime 1,10 metri, greutate 30 de kilograme, corpolenţă atletică, ochi albaştri, faţa ovală, tenul deschis, frunte mijlocie, păr blond scurt drept, ca semn particular prezintă un neg deasupra buzei, în partea dreaptă. La data dispariţiei era îmbrăcat cu o pereche de blugi de culoare albastră, o bluză multicoloră (galben roşu, verde) în dungi, tricou culoare închisă.

 

Semnalmentele minorului Dobrin Claudiu Andrei – înălţime 1,30 metri, greutate 30 de kilograme, corpolenţă atletică, ochi căprui, faţa rotundă, tenul închis, păr şaten scurt drept, dentiţie incompletă. La data dispariţiei era îmbrăcat cu costum de trening de culoare gri, un maiou culoare alb, iar în picioare purta espadrile albastre.

 

Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea celor doi minori sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112 sau la 116.000 – numărul unic european pentru sesizarea dispariţiilor de copii, ori să anunţe cea mai apropiată unitatea de poliție.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0