Prima paginăSocial

„PNL Roman oferă o funcție de viceprimar, pentru a crea o majoritate de dreapta în interesul proiectelor promovate”

„PNL Roman oferă o funcție de viceprimar, pentru a crea o majoritate de dreapta în interesul proiectelor promovate”

Dimensiune text

 

Vineri, 2 octombrie, liderii Organizației Neamț a Partidului Național Liberal, deputatul Laurențiu Leoreanu, vicepreședinte PNL, și deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț, alături de primarul ales al municipiului Roman, Leonard Achiriloaei, au organizat la Roman prima conferință de presă de după alegerile locale de la 27 septembrie.

Liderii PNL au mulțumit electoratului și echipei liberale pentru voturile obținute la acest scrutin, au comentat rezultatul obținut de partid la nivel județean, au vorbit despre unitate în PNL și despre o viitoare conturare a unei majorități a partidelor de dreapta la nivelul Romanului și al județului, în timp ce primarul ales al Romanului, Leonard Achiriloaei, a vorbit despre planurile sale pentru noul mandat.

Redăm în continuare principalele declarații formulate în cadrul conferinței de presă:

 

Deputatul Laurențiu Leoreanu:

– Am avut o campanie curată, pozitivă, bazată pe proiecte de care ne vom ține împreună. Am fost singuri împotriva tuturor. Campania noastră a fost apreciată, spre deosebire de a altora, care au aruncat cu tot felul de invective, cu tot felul de lucruri urâte și murdare, unii cu foarte multe minciuni.

– Rezultatul de la Roman și de la Neamț este rezultatul unei echipe unite, în jurul domnului Cozmanciuc și al liderilor regionali. A fost un scor bun, care putea fi și mai bun, din cauza unor factori care au influențat acest rezultat. Este un rezultat mult mai mic decât ar fi fost în realitate în condiții obiective corecte și dacă nu s-ar fi apelat la niște mijloace care nu fac cinste unui stat de drept și unei democrații autentice. Am avut semnalate multe nereguli, multe influențări la vot.

– Diferența mică de la Roman s-a datorat și unei prezențe scăzute la vot, și pandemiei – ne-am întâlnit cu foarte mulți oameni care ne-au spus că se tem să vină la vot –, au fost și factori locali, știți trădarea care a avut loc cu câteva săptămâni înainte de debutul campaniei electorale. Sigur că electoratul nostru a fost bulversat de ceea ce s-a întâmplat, cum am fost și noi, într-o primă fază.

– Cred că se impune o organizare mai atentă, însă cred că această campanie a consolidat relația între noi, suntem o echipă unită și determinată. Dezmint orice speculații că în PNL ar exista un conflict.

– Mie îmi pare foarte rău de rezultatele la președenția Consiliului Județean, pentru că eu cred că județul Neamț ar fi avut șansa, prin Mugur Cozmanciuc, să aibă un președinte în primul rând cu o anumită instruire și o anumită educație mult superioară față de cel prezent, cu o deschidere față de toate primăriile, indiferent de culoare politică.

– Din fericire, electoratul din Roman și Piatra Neamț este unul foarte bine consolidat și informat și a dat un vot pentru a se merge mai departe pe drumul dezvoltării, în construcția care a început încă din 2008.

– Ne propunem câștigarea alegerilor parlamentare în Neamț, suntem uniți, suntem consolidați, așa cum am fost în 2016, dar cu un plus de experiență și unitate.

 

Leonard Achiriloaei, primarul ales al municipiului Roman:

– Îi asigur pe romașcani că voi fi în slujba lor permanent, dedicat activității administrației publice locale.

– Voi fi primarul negocierilor constructive, pentru că doar împreună putem realiza lucrurile pe care ni le-am propus, lucruri prioritare și necesare municipiului Roman. Trebuie să înțeleagă și cei care au mai puțină experiență că trebuie să fim foarte bine informați, să știm foarte bine cum funcționează autoritatea publică locală și să încercăm cu toții să fim corecți și profesioniști.

– Sper ca negocierile pentru Consiliul Județean să aducă un plus pentru municipiul Roman, știți că în ultimii patru ani am suferit din cauza nealocării resurselor. Am încredere că acest lucru se va realiza, cum am încredere că și aici, în Consiliul Local, vom găsi formulele cele mai corecte și constructive pentru a putea duce la îndeplinire proiecte importante pentru Roman, ce trebuie să aibă susținere largă. Trebuie să arătăm oamenilor că suntem responsabili.

– (Despre eventuala schimbare a echipei din Primăria Roman) Cred că știți foarte clar că nu poți veni să schimbi directori în primărie. Ceea ce poate aduce un nou primar e legat doar de consilieri personali și de city-manager. Mai departe, nu cred că acest lucru este cel mai important, important e ca fiecare dintre cei implicați în administrația publică locală, de la fiecare nivel, să-și dedice munca în spiritul comunității, să aibă o atitudine corectă, deschisă și constructivă. Voi avea discuții concrete cu fiecare în parte și le voi explica care este abordarea, viziunea mea.

– (Despre prioritățile acestui mandat) Având în vedere contextul în care suntem, acesta al pandemiei de COVID, prioritare vor fi în perioada următoare domeniile sănătății și învățământului. Instituțiile care fac aceste activități trebuie foarte bine coordonate și monitorizate, iar implicarea trebuie să fie totală în acest sector, pentru o siguranță a elevilor și profesorilor în școli și, totodată, pentru o unitate sanitară care să poată asigura un act medical de calitate în Roman, pentru că adresabilitatea aici este foarte mare în acest moment, este o presiune pe toți angajații spitalului și, atunci, trebuie să avem mare grijă de dotare și organizarea activității.

 

Deputatul Mugur Cozmanciuc:

– Toate proiectele pe care le-am enunțat în campania electorală, PNL le va implementa, în următorii patru ani de zile, fie că vorbim de Roman, fie că vorbim de proiecte la nivel județean.

– Îl felicit pentru victorie pe domnul Leonard Achiriloaei, pentru că a fost o victorie strânsă, o luptă grea, motivată și de trădările care au fost pe ultima sută de metri.

– Noi, PNL, suntem deschiși în a crea majorități în interesul proiectelor promovate și cu partide care gândesc la fel ca și noi, pe o orientare politică de dreapta. De aceea, mulțumesc colegilor și Organizației PNL Roman pentru deschiderea de a oferi inclusiv o funcție de viceprimar altor partide care au orientare politică de dreapta. Este un pas pe care PNL îl face pentru conturarea unor majorități, inclusiv la nivel de Consiliu Județean.

– În ceea ce privește intenția celor care solicită amânarea alegerilor parlamentare, aceștia au un singur obiectiv: trag de timp pentru că și-au dat seama că nu au nicio șansă electorală. Cred că este timpul să se înceteze cu mecanismele oculte, arhaice, de a câștiga voturi. Desfășurarea alegerilor la termen este necesară și pentru a genera stabilitate în următorii patru ani.

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0