Articol publicat în data de: joi, 18 Mai 2017



PNL Roman îl susține pe Ludovic Orban la șefia partidului

 

În şedinţa de ieri a Biroului Politic al Partidului Naţional Liberal – Roman s-a luat în discuţie persoana care va fi susţinută de organizaţia locală la Congresul Naţional din 17 iunie, pentru funcţia de preşedinte al PNL. Alegerea membrilor liberali romașcani se îndreaptă către Ludovic Orban. Preşedinţia PNL este disputată, cu circa o lună înainte de Congres, de Ludovic Orban, Cristian Buşoi și Viorel Cataramă, după ce Cătălin Predoiu s-a retras.

„Organizatia PNL Roman a dat un semnal clar în sensul necesităţii de a întări politic partidul la nivel naţional, în urma votului, susţinerea covârşitoare (exceptând un vot nul şi unul pentru domnul Cataramă) fiind către domnul Ludovic Orban. Considerăm că Partidul Naţional Liberal are nevoie de energia si implicarea domnului Orban, precum şi de o restructurare profundă a strategiilor aplicate, mecanismele utilizate în ultimii ani, din punct de vedere electoral fiind evident falimentare. Un lider puternic, înseamnă un partid puternic, iar alternativa – Ludovic Orban, noi, cei din organizaţia Roman, considerăm că este cea mai potrivită în acest moment pentru Partidul Naţional Liberal”, scrie deputatul Laurențiu Leoreanu, președintele PNL Roman, pe pagina sa de socializare.

La Convenţia din 17 iunie, convocată pentru alegerea viitorului preşedinte al partidului, vor participa 5.000 de delegaţi. Convenţia ar urma să încheie fuziunea PNL-PDL şi să aducă la conducerea partidului un lider care să se angajeze într-un proces de recâştigare a electoratului de dreapta care s-a înstrăinat de PNL.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close