PNL Roman a oferit romașcanilor necăjiți pachete pentru masa de Paști

PNL Roman a oferit romașcanilor necăjiți pachete pentru masa de Paști

 

Miercuri, 24 aprilie, liberalii romașcani au continuat tradiția ca, de fiecare sărbătoare creștină importantă, să ofere câte un pachet cu alimente romașcanilor pe care membrii PNL i-au identificat ca având nevoie de un sprijin. Astfel, la sediul PNL Roman, deputatul Laurențiu Leoreanu, ajutat de primarul Lucian Micu și viceprimarul Roxana Iorga, precum și de alți membri ai organizației, a oferit pachete cu produse potrivite pentru pregătirea masei de Paști.

„Este o manifestare sub egida «Să nu-i uităm pe cei mai triști ca noi». Pentru că a intrat deja în tradiția de peste 10 ani a Organizației PNL Roman, în fiecare an, de cele mai mari sărbători creștine, organizația din Roman, prin Biroul Permanent Municipal, pune mână de la mână pentru a oferi un ajutor pentru cei care sunt mai necăjiți, cu o situație materială precară. Măcar de Sfintele Sărbători să le putem asigura un sprijin. Pachetul conține: zahăr, ulei, orez, făină, cozonac, carne, produse alimentare de bază din care să-și poată pregăti o masă de această sărbătoare. Peste 110 de pachete au fost dăruite, iar persoanele care au venit sunt nominalizate de președinții din cele 43 de organizații zonale. Vă urăm tuturor sărbători fericite, cu sănătate, înțelegere și pace lăuntrică”, a declarat deputatul Laurențiu Leoreanu.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0