PNL Neamț a contestat în instanță încălcarea secretului votului de la alegerea președintelui CJ Neamț

PNL Neamț a contestat în instanță încălcarea secretului votului de la alegerea președintelui CJ Neamț

Mihaela Isciuc candidează pe lista PNL la Consiliul Judeţean Neamţ şi-l susţine pe Dan Marian Lupu la Primăria Trifeşti
Joaca de-a listele PSD-ului la județ și Roman
Partidul Social Românesc a depus listele pentru alegerile locale

 

prefectura-consiliul-judetean-neamtPNL Neamț a emis un comunicat de presă prin care anunță faptul că a contestat în instanță modul în care a fost ales președintele Consiliului Judeţean Neamț. Vă prezentăm comunicatul, așa cum a fost el remis redacției noastre:

„PNL Neamț continuă demersurile prin care contestă alegerea președintelui Consiliului Județean Neamț, deoarece nu au fost respectate condițiile legii.

Purtătorul de cuvânt al PNL Neamț Monica Anton a anunțat că a depus la Tribunalul Neamț, la secția contencios – administrativ, o contestație prin care reclamă modul în care a fost ales președintele și vicepreședinții Consiliului Județean Neamț.

«Așa cum am anunțat în urmă cu două săptămâni PNL Neamț a depus o contestație și în baza articolului 14, din legea 554/2004 am solicitat suspendarea efectelor hotărârilor Consiliului Județean, respectiv 138/139, prin care au fost aleși președinte și vicepreședinții.  Prin aceste acțiuni declarăm încă o dată că legea a fost încălcată în momentul în care consilierii PSD, ALDE şi PMP au ieşit cu buletinele de vot deschise şi le-au împăturit în faţa liderilor partidelor, pentru a dovedi că au votat aşa cum li s-a cerut. Credem că nemțenii au dreptul ca cei care decid soarta județului să fie onești și corecți, nu persoane care au încălcat legea pentru interesul propriu», a declarat purtătorul de cuvânt al PNL Neamț.

În cadrul ședinței din data de 4 iulie 2016 democraţia a fost puternic zdruncinată prin nerespectarea procedurii votului secret, drept urmare PNL Neamţ a solicitat organelor statului să aplice legea și a făcut pașii legali pentru a semnala faptul că legea nu a fost respectată.”

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!