Plugușorul pentru consilierii locali romașcani

Plugușorul pentru consilierii locali romașcani

 

 

Miercuri, 19 decembrie, a fost ultima ședință a Consiliului Local din acest an, una un pic mai festivă decât o cere tradiția, unii aleși fiind extrem de volubili și bine dispuși. În special, președintele de ședință, consilierul PSD Constantin Holban, și primarul Lucian Micu s-au contrat, s-au șicanat, au mai făcut și câte o glumă… Una peste alta, nu a lipsit niciun consilier local, iar pe ordinea de zi au fost de discutat 25 de proiecte de hotărâre, toate fiind aprobate, cu mici excepții regăsindu-se una-două abțineri sau un vot împotrivă.

La începutul ședinței, consilierii locali au fost colindați de un cor de tinere, condus de părintele Ionuț Amăriei, directorul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”. Ulterior, primarul Lucian Micu a oferit premiile câștigătorilor concursului ”Spiritul Crăciunului, la Roman”.

Cele mai multe patimi le-a trezit interesul consilierilor pe tema unui proces verbal al unei ședințe din luna noiembrie, când social-democratul Radu Curpăn a declarat că, în ciuda unui amendament făcut în ședință, discuția purtată atunci nu a fost relatată întocmai. Au urmat mai multe intervenții, iar totul a rămas la fel.

Pe parcursul ședinței au fost mai multe neînțelegeri, unele din cauza modului de conducere a ședinței de către președinte, iar una cel puțin „bizară” a avut loc la momentul votului pentru proiectul de dare în administrarea Consiliului Județean Neamț și modernizarea sectorului de drum de la strada Mihai Viteazu și continuarea lui în DJ 207C până la barieră (înspre Luțca), proiect inițiat de Constantin Holban (PSD), la care colegul său de partid Radu Curpăn a avut o intervenție din care se înțelegea că nu ar fi de acord, dar până la urmă votul „pentru” a fost unanim, iar Holban și-a anunțat colegul că îi va explica proiectul „la ședința cu părinții”.

După 45 de minute din care nu s-a înțeles mai nimic, decât că proiectele au fost aprobate în totalitate, consilierul Mircea Beloiu (PNL) le-a făcut o surpriză colegilor, oferindu-le creața proprie a unui „plugușor”, primind aprecierile tuturor:

Aho, aho, copii și frați
Voi, romașcani adevărați,
Vine Noul An la voi
Cu speranțe și nevoi.

Iar când veți privi în sus
Cu credință în Iisus,
Să vă bucurați mereu
Și să nu mai dați de greu.

La Roman, în Primărie,
Este o echipă vie,
Bazată mereu pe un principiu:
Să crească acest municipiu,

Condusă ferm de un primar,
Un vice și un secretar,
Care nu au obosit,
Să vadă visul împlinit:

Un oraș european,
Cu proiecte an de an,
Fonduri ce au fost atrase,
Benefice și generoase,

Ce-au schimbat fața din plin,
A orașului mușatin,
Ce trăiește zi de zi,
Modelul modern de a fi!

Iar voi toți municipali,
Consilieri locali,
Să fiți mândri că, împreună,
Votați hotărâri să spună

Că orașul chiar trăiește,
Mândru că se și muncește,
Cu o dinamică mărită
De dezvoltare sporită!

Încercați să nu vă pese
De cameleoni cu interese,
Să vă apărați în toate,
Sfânta voastră demnitate!

Iar voi, media locală,
Caustică și informală,
Promovați cu orice preț
Un oraș, primu-n județ!

Vă doresc s-aveți de toate
Și belșug, și sănătate,
La mulți ani, cu bucurie,
Pace vouă și frăție!

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0