Prima paginăActualitate

Ploi și vânt puternic, până marți seară

Ploi și vânt puternic, până marți seară

Dimensiune text

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o informare vizând ploi în general moderate cantitativ și  manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă de duminică după-amiază până marți, 10 martie, ora 23.

Conform meteorologilor, în intervalul menționat va ploua în toată țara, iar în jumătatea de sud, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 15 l/mp și, izolat, 35 – 40 l/mp. În regiunile sud-estice, temporar instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil grindină. La munte, mai ales la altitudini de peste 1.700 metri, precipitațiile vor fi predominant sub formă de lapoviță și ninsoare.

Meteorologii atrag atenția că în cursul zilei de marți, 10 martie, în regiunile estice, sud-estice și sud-vestice vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 45 – 55 km/h și, izolat, 60 km/h.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0