Ploi și intensificări ale vântului, sâmbătă și duminică

Ploi și intensificări ale vântului, sâmbătă și duminică

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni
Ger de crapă pietrele

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, o informare vizând intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ și ninsori viscolite în zona montană înaltă, pentru intervalul sâmbătă, 18 martie, ora 4 – duminică, 19 martie, ora 23.

Conform meteorologilor, în intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul țării va ploua pe arii extinse și vor fi intervale de timp în care ploile vor fi în general moderate cantitativ, astfel încât se vor cumula cantități de apă de 15 – 20 l/mp și, izolat, peste 30 l/mp. În dimineața zilei de sâmbătă, 18 martie, în Maramureș și în Transilvania, trecător, vor fi și precipitații mixte. În restul teritoriului, ploile, mai ales averse, vor avea caracter temporar și se vor semnala local.

În zona montană vor fi precipitații local însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri și vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 50 – 70 km/h, iar pe creste peste 80 – 90 km/h, viscolind sau spulberând zăpada.

Intensificări temporare ale vântului vor fi și în celelalte zone, în special pe parcursul zilei de duminică, 19 martie, cu viteze mai mari în sudul țării, inclusiv în zona municipiului București.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0