Ploi însemnate și intensificări ale vântului, până sâmbătă după-amiază

Ploi însemnate și intensificări ale vântului, până sâmbătă după-amiază

Cod galben de ploi abundente, până marţi seara
Codul portocaliu de ger, prelungit până vineri seară. Minime anunțate de -25 de grade
Județul Neamț, sub cod galben de ninsoare și viscol până sâmbătă dimineață

 

litri ploaieAdministrația Națională de Meteorologie a emis, vineri, o informare meteo privind ploi însemnate cantitativ, ninsori la munte și intensificări ale vântului, în toată țara, de vineri, 7 octombrie, ora 18.00, până sâmbătă, 8 octombrie, ora 15.00.

Conform meteorologilor, în intervalul menţionat aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, iar cantităţile de apă vor depăşi, local, 20 l/mp. În a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă şi în primele ore ale zilei de sâmbătă, îndeosebi în judeţele Brăila, Tulcea, Galaţi şi Vaslui, se vor cumula, izolat, peste 40 – 50 l/mp. În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul se va intensifica în regiunile sud-estice şi la munte, unde viteza la rafală va depăşi, local şi temporar, 55 – 60 km/h.

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, în special în dimineţile următoare, când, local, se va produce brumă, cu precădere în nordul şi în centrul ţării şi în zonele deluroase din restul teritoriului.


COMENTARII

WORDPRESS: 0
error: Content is protected !!