Articol publicat în data de: lun, 07 Noi 2016



Plecați la cules ciuperci, s-au rătăcit în pădurea de la Dealul Mărului

 

padureSâmbătă, 6 noiembrie, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Gâdinţi au fost sesizați despre faptul că două persoane s-au rătăcit în pădurea Dealul Mărului, din comuna Gâdinţi.

Imediat au fost constituie echipe de căutare, formate din polițiști, lucrătorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență și reprezentanți ai Ocolului Silvic Horia, care au început căutările celor două persoane, un bărbat de 66 de ani și o femeie de 64 de ani, ambii din Roman. După două ore de căutări, cei doi soți au fost găsiți în pădurea Dealul Mărului, la o distanţă de circa patru kilometri de DN 15D.

„Din primele verificări a rezultat faptul că, în jurul orei 8.00, cele două persoane s-au deplasat din municipiul Roman în pădurea Dealul Mărului, din comuna Gâdinţi, pentru a culege ghebe, iar în jurul orelor 17.30, din cauza faptului că s-a întunecat, aceștia s-au rătăcit în pădure. Persoanele au fost preluate, stabilindu-se că nu au suferit vreo vătămare corporală”, precizează un comunicat al IPJ Neamț.

Câteva sfaturi de la polițiști pentru a nu vă rătăci

Nu vă aventurați pe trasee necunoscute și păstrați legătura în permanență cu membrii grupului. Nu vă îndepărtați de aceștia. Este recomandat ca atunci când faceți drumeții montane să aveți la dumnevoastră o busolă, care poate fi mai utilă decât GPS-ul, care poate da indicații greșite dacă  semnalul este slab. Dacă ai o hartă și o busolă, pui busola pe direcția pe care o să mergi și orientezi nordul.

Atunci când îți dai seama că te-ai rătăcit, încearcă întâi să afli care este poziția ta. Privește în jur și compară ceea ce vezi cu semnele de pe hartă pentru a comunica reperele echipelor de căutare. Nu ezita să suni, imediat, la Serviciului Unic de Urgență 112 pentru a solicita sprijinul poliției sau a jandarmilor montani.

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close