Plata pe suprafață se dă în avans

Dimensiune text

Inspectorii APIA se pregătesc de controale, iar după această perioadă vor începe plăţile pentru suprafaţa de teren lucrată.

Fermierii vor beneficia, în acest an, de un avans de 50% din plata subvenţiei pe suprafaţă. Banii vin în sprijinul producătorilor, pentru acoperirea costurilor curente. Anunţul a fost făcut recent de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) . Și, cum o veste nu vine niciodată singură, instituţia a informat solicitanţii că vor urma mai multe controale comparativ cu anii precedenţi. În acelaşi timp, suprafaţa cuprinsă în control va fi mai mare decât în anii trecuţi, din cauză că anul trecut a existat o rată de eroare de peste 2%, limita maximă admisă de Comisia Europeană.

Pentru plăţile cuplate, plata pentru înverzire, care are elemente verificabile inclusiv în primăvara anului viitor, şi alte forme de sprijin, precum plata redistributivă, cea pentru tineri fermieri şi plata pentru fermierii mici, care necesită controale, APIA va putea face plăţi abia după finalizarea tuturor controalelor. Fermierii au obligaţia să identifice, să declare, să delimiteze şi să localizeze fără echivoc parcelele agricole utilizate în aplicaţia electronică GIS, pusă la dispoziţie de către APIA, cu o toleranţă de amplasare aferentă zonei tampon calculată de 0,75 metri. Nu se mai acordă plăţi ulterior datei de 15 octombrie a anului următor anului de cerere, dacă se constată că acestea nu au fost efectuate din cauze imputabile beneficiarului. Pentru a răspunde intereselor fermierilor, Ministerul Agriculturii a optat pentru continuarea schemei de plată unică (SAPS) până în anul 2020, împreună cu alte scheme de plăţi directe, structurate în sensul stimulării şi recompensării mai corecte a fermierilor activi.



COMENTARII

WORDPRESS: 0