Plantări de puieți în zona drumurilor naționale

HomeSocial

Plantări de puieți în zona drumurilor naționale

 

 

Angajații Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași au început campania plantării de puieți în zona drumurilor naționale. Campania a demarat în această săptămână și va continua inclusiv în luna mai, în toate cele opt județe ale Moldovei, în funcție de condițiile meteo. În ceea ce privește materialul săditor, pentru acest an este programată plantarea a peste 9.300 de puieți de talie mare (din speciile plop, paltin, salcie, frasin și pomi fructiferi), și peste 4.900 de talie mică (Thuya, lămâiță, trandafiri altoiți sau Hibiscus).

„Startul a fost dat de lucrătorii Secției Drumuri Naționale Bârlad, județul Vaslui, cu material săditor provenit de la pepiniera proprie a DRDP Iași, de la Ghidigeni, județul Galați. Este o dovadă că drumarii Moldovei sunt interesați nu doar de asfaltări și betoane, ci și de dezvoltarea conceptului de dezvoltare durabilă și de conservare a biodiversității pentru generațiile următoare”, informează DRDP Iași.

 

Foto: DRDP Iași

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0