Articol publicat în data de: joi, 12 Oct 2017



Plan roșu de intervenție activat, după ce un microbuz s-a lovit de un camion

 

Autoritățile din județul Neamț au pus în aplicare, joi dimineață, planul roșu de intervenție, în urma unui accident rutier petrecut în jurul orelor 6, în care au fost implicate un microbuz și un camion.

Accidentul s-a petrecut pe DN 15B, în localitatea Petru Vodă, comuna Poiana Teiului. La locul evenimentului au fost mobilizate șase ambulanțe, dintre care trei de la Serviciul Județean de Ambulanță, două ambulanțe SMURD de prim ajutor și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. La fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere a incendiilor din cadrul ISU Neamț.

Șase persoane au fost rănite în urma accidentului, aflate în microbuz, fiind transportate la spitalele din Tîrgu Neamț și Bicaz. Conform reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Neamț, un minor în vârstă de 14 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral acut, traumatism coloană cervico-dorsală și traumatism umăr stâng; șoferul, în vârstă de 23 de ani, a suferit traumatism membru inferior stâng, traumatism membru superior drept și traumatism cranio-cerebral; o minoră în vârstă de 15 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral; un tânăr de 20 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral minor și traumatism toracic; o tânără de 19 ani a suferit un traumatism cranio-cerebral, plăgi frontale și traumatism toracic; un bărbat de 33 de ani a suferit plăgi frontale prin accident rutier și escoriaţii.

„În acest caz, din primele cercetări a reieșit faptul că în timp ce un tânăr de 23 de ani, din Buhuși, conducea o autoutilitară pe DN 15B, s-ar fi angajat în depășirea unei coloane de mașini și a intrat în coliziune cu un camion care circula din sens invers. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului de 23 de ani și a cinci pasageri aflați în autoturism, toți din Buhuși. Conducătorii auto au fost testați alcoolscop, iar rezultatele au fost negative, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Neamț.

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Site-ul www.ziarulderoman.ro utilizează cookies. Dacă doriți mai multe informații privind cookies, accesați link-ul Mai multe informații despre cookies!

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close