Pistoalele de jucărie, interzise la transport prin Poştă

Conform legislaţiei naţionale, Poşta Română are o listă lungă de obiecte care nu sunt acceptate la transport, chiar dacă sunt însoţite de documente legale.

De exemplu, pe lângă faptul că sunt interzise armele şi muniţiile de orice fel, este interzis transportul inclusiv al jucăriilor care imită arme. De asemenea, nu este permis să se pună într-un colet poştal tutun şi înlocuitori de tutun, substanţe chimice, coloranţi, culori, lacuri şi vopsele, articole din materiale inflamabile, cărţi cu conţinut indecent şi imoral, bancnote, cecuri, acţiuni sau obligaţiuni, precum şi produse imorale sau indecente. De asemenea, România interzice transportul prin poştă al perlelor naturale, preţioase sau semipreţioase, a metalelor preţioase sau monezilor.

Teoretic, toţi cei care doresc să trimită un colet prin poştă ar trebui să cunoască aceste reguli. Practic, însă, legea confidenţialităţii corespondenţei nu permite ca personalul de la poştă să deschidă coletele şi să verifice dacă, într-adevăr, oamenii au pus în plic sau în colet ceea ce au declarat. „Noi nu avem voie să verificăm conţinutul coletelor. Expeditorii trebuie să se informeze dinainte ce anume nu au voie să pună într-un pachet. În cazul în care pun, de exemplu, bani, bijuterii sau electronice valoroase, fără să declare, ei îşi asumă orice risc care poate apărea în timpul transportului. Ulterior, dacă noi nu am ştiut ce este acolo, în caz de o problemă apărută din cauza companiei, nu putem acorda despăgubiri”, a pecizat Daniel Stoleru, directorul Oficiului Judeţean de Poştă Neamţ.


COMENTARII

WORDPRESS: 0