Piscina cu apă sărată de la Barticeşti este foarte solicitată

Piscina exterioară cu apă sărată reprezintă atracţia Centrului Medical Barticeşti, oferind clienţilor servicii de hidroterapie şi masaj. Inaugurată anul trecut, piscina s-a bucurat de interesul și prețuirea nu doar a suferinzilor, persoane dornice de relaxare și protejarea stării de sănătate fiind printre clienți. Apa sărată ajută la tratarea afecţiunilor aparatului locomotor (reumatismale degenerative sau post traumatice), afecţiunilor ginecologice, gastrointestinale şi hepato-biliare. Apa sărată este indicată în cazul unor stări de oboseală prelungite, afecţiuni musculare, articulare şi artrită, artroză, osteoporoză, spondiloză sau nevralgii lombosciatice.

„În această perioadă, adresabilitatea a fost mult mai mare, mai ales pe partea de recuperare. Toate piscinele, mai ales cea exterioară, au funcţionat la capacitate maximă. Pot spune că, pe luna iulie, în comparaţie cu celelalte perioade, s-a triplat numărul de clienţi. Nici tariful nu este foarte mare, de 20 de lei pentru o zi la piscina exterioară, iar pentru copiii sub şapte ani accesul este gratuit. Probabil numărul de clienţi a crescut şi datorită faptului că în această perioadă au venit acasă foarte multe persoane care sunt plecate la muncă în străinătate şi au anumite probleme medicale. Acestea doresc să facă recuperare şi au ales centrul nostru. Oamenii vin la noi şi se bucură de serviciile oferite, ne încurajează să continuăm activitatea şi să ne dezvoltăm”, spune preotul Mihai Budău, directorul Centrului Medical Barticeşti.

În perioada următoare, se doreşte înfiinţarea unui centru de îngrijiri paliative în cadrul Centrului Medical Barticeşti. Există deja un grup de finanţatori din Austria, care vor să sprijine centrul pentru înfiinţarea acestui compartiment, iar acest grup va veni, la sfârşitul lunii august, în România, pentru a vedea cum arată proiectul şi pentru a stabili ce sumă este necesară.


COMENTARII

WORDPRESS: 0